31 total views

LA START – CAMPANIA DE INFORMARE

Deşi mai sunt aproape trei luni până la alegerile europarlamentare, ţările de pe bătrânul continent au intrat în febra evenimentului ce va avea loc între 22 – 25 mai, nu neapărat prin iureş electoral, ci într-o firească, dar necesară campanie de informare a celor peste 400 milioane cetăţeni cu drept de vot. Este un imperativ deja major având în vedere că aceste alegeri au căpătat o semnificaţie aparte derivată din schimbările intervenite în realitatea politică, economică şi socială din spaţiul european.

Campania declanşată sub sloganul „Acţionează. Reacţionează. Decide” îşi propune să informeze şi să lămurească opinia publică din toate cele 28 de state membre ale UE cu privire la noile ţinte ale viitorului Parlament European în direcţia concentrării generale pe lupta împotriva şomajului, a inegalităţii sociale şi pe alte probleme comune devenite veritabile provocări. De asemenea, trebuie făcute cunoscute noile atribuţii şi puteri ale Parlamentului European şi implicaţiile acestora asupra aşteptărilor justificate ale cetăţenilor. Actualul for legislativ continental a stabilit deja ca următorul Parlament European să devină factorul decizional în desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, renunţându-se la sistemul de până acum ca preşedintele respectiv să fie numit prin decizia exclusivă a şefilor de state. Deci, votanţii trebuie să afle că reprezentanţii pe care îi vor alege în Parlamentul European vor avea şi această misiune consfinţită, de altfel, prin Tratatul de la Lisabona. La acordarea votului, electoratul european trebuie să fie în cunoştinţă de cauză cu privire la mizele alegerilor din mai şi să aibă certitudinea că votează pentru cea mai reprezentativă instituţie cu legitimitate democratică de la Bruxelles.

Dacă ne referim strict la atmosfera preelectorală din România, este normal să privim şi în urmă, la alegerile europarlamentare din 2007 şi 2009 care, după cum ne amintim foarte bine, s-au aflat sub semnul curiozităţii şi entuziasmului de evadare în Europa, aspirând, potrivit unei zicale autohtone, la descoperirea „câinilor cu covrigi în coadă”. Azi deja se simte în starea de spirit a românilor că nu mai sunt la fel de ahtiaţi după libertatea de mişcare în ţările dezvoltate, ceea ce lasă de înţeles că nu mai sunt tot atât de aprigi eurofili ca la precedentele alegeri. În aceste condiţii, se previzionează că alegerile din mai vor fi mult mai temperate deoarece, între timp, românii au înţeles că piaţa muncii de pe continent nu mai aşteaptă pe nimeni cu braţele deschise.

Obiectivele şi temele noastre vor avea şi ele o conotaţie mult mai clară. Dincolo de dorinţa şi tentaţia firească privind accesarea fondurilor nerambursabile, dincolo de starea materială sau de spirit a românilor risipiţi de-a lungul şi de-a latul Europei, perspectiva apropiată a alegerilor din acest an deschide mai pregnant şi teme de interior naţional care nu intră neapărat sub incidenţa de competenţă a Parlamentului European. Ca atare, alegerile din mai vor fi marcate predominant de miza politică internă, dar şi de interesul celorlalte state faţă de o ţară sau alta. În ceea ce ne priveşte, e bine să nu uităm că suntem a şaptea ţară din Uniunea Europeană ca importanţă a votului, ceea ce şi explică atenţia aparte pe care Bruxelles o acordă României. Este o atenţie care derivă şi din recunoaşterea că, dincolo de problemele puse de ţara noastră pe masa forurilor europene (persistenţa MCV, problema integrării în spaţiul Shengen etc) România reuşeşte, spre deosebire de alte state, să se menţină în continuare pe aliniamentul neatins încă de euroscepticismul de masă.
Pentru noi, ca problemă preelectorală, rămâne interesul şi oportunitatea de a selecta şi trimite în Parlamentul European oameni cunoscuţi şi apreciaţi de către alegători, cu experienţă şi personalitate, misiune care preocupă forţele politice în această perioadă.

Dr.ing. Ion CÎLEA

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PSD

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.