Loading

Ieri, 30 septembrie, a avut loc atât şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Vâlcea, pentru luna septembrie, cât şi a Consiliului Judeţean

Ambele şedinţe au fost liniştite, deşi la primărie se aştepta una mai furtunoasă.

La Consiliul Local

S-au votat punctele de pe ordinea de zi, cu mici excepţii din partea celor de la PDL. Aceştia tot timpul au ceva de obiectat la punctele de pe ordinea de zi. Dacă sunt în opoziţie….. Consilierii PDL, Crăciunescu şi Constantinescu fiind cei mai activi la fiecare şedinţă, chiar dacă de multe ori unul din cei mai sus menţionaţi e pe lângă subiect. Totuşi mai bine ca ei, decât ca mulţi alţi consilieri, care nu au de spus la nici o şedinţă nimic.

Gigi Matei – a fost deliciul şedinţei – se pare că uitase pentru un moment că nu mai este viceprimar cu atribuţii de primar şi parcă îşi dorea să conducă şedinţa. Acesta chiar a creat o atmosferă tare veselă în sală, atunci când a spus că animalele de la Grădina Zoologică Ostroveni, “sunt bâtrâne, nu se mai pot înmulţi şi sunt URÂTEEEEEEEE!!!, iar copiii nu mai au ce să vadă la ele.”

Eduard Vârlan – “eu îi propun colegului Gigi Matei, să vă chemăm cu 3 zile înainte de şedinţă să discutăm punctele de pe ordinea de zi că se pare că dvs. consilierii, nu înţelegeţi ce vă spunem – aşa veniţi de mai multe ori până înţelegeţi “.

Emilian Frâncu – a fost foarte relaxat pe toată durata şedinţei, a zâmbit, a vorbit despre LEGALITATEEEEE, despre ce o sa facă el cu proiectele, a trecut chiar şi peste Adina Dobrete, consilier PSD, cea care a fost preşedinta de şedinţă, dând prioritate PDL-ului, începând şedinţa cu punctul diverse, care, avea în vedere validarea unui nou consilier.

Constantin Muşat a depus jurământul pentru funcţia de consilier local, înlocuind-o astfel pe profesoara Gabriela Ene, căreia i-a fost retras sprijinul politic, aceasta activând în Consiliul Local din partea PDL

Concluzie

Primarul Emilian Frâncu fără nici cea mai mică jenă a participat ieri, la prima şedinţă de Consiliu Municipal după cele aproape 5 luni pe care le-a petrecut în Penitenciarul Rahova şi a încercat să fie „drăguţ”, pe toată durata şedinţei fiind doar cu zâmbetul pe faţă, deşi pe surse ştim că urmează o serie de schimbări, ale unor funcţionari şi şefi de servicii sau direcţii, care nu îi sunt pe plac, pe motivul…CORECTITUDINE,PROMTITUDINE…la locul de muncă.
Şedinţa a fost mai degrabă o dezbatere în faţa camerelor…cine e mai tare, mai mare, mai deştept….ăla io, ăla io…

La Consiliul Judeţean

Şi aici s-a votat în linişte, nimic de această dată ieşit din comun, nu au fost discuţii aprinse între liberali şi pedelişti, PDL-iştii nu au mai avut discuţii pe lângă punctele de pe ordinea de zi, şedinţa a ţinut mai puţin ca alte dăţi. Se pare că ceva se întâmplă în USL şi la municipiu şi la judeţ. Ieri aşa părea la ambele şedinţe, că nu se mai împung unii pe alţii.
Şi la această şedinţă a fost ceva interesant până la urmă – cineva a făcut o propunere de schimbare a laptopuri-lor cu tablete.
“Am inteles ca aceste laptop-uri sunt dificil de folosit. Probabil, le vom dona la unele institutii de invatamânt sau la angajatii Consiliului Judetean si le vom inlocui cu tablete care sunt si mai ieftine si mai performante. Acest lucru se va intâmpla din anul 2014, acum nu sunt bani la buget si sunt sigur ca intelegeti acest lucru.”, a spus presedintele Consiliului Judetean, Ion Câlea.
Am avut şi la judeţ un consilier care nu a înţeles cum este cu vânzarea Ramplast, dar a avut grije preşedintele CJ, Ion Cîlea, să-l lămurească spunându-i “ păi bine domne, dumneata asculţi la ce spun toţi deputaţii, ăştia nu ştiu nimic, ascultaţi-mă pe mine, că eu ştiu tot”.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.