34 total views

CET-ul se luptă cu insolvenţa, administratorul special Mihai Mihalache şi preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu comunică doar prin SMS.

radulescu-costi

Administratorul special al CET Govora trebuia să prezinte Consiliului Judeţean raportul de activitate al celor 9 luni de redresare economică şi financiară sub bagheta noii conduceri a societăţii: avocatul Remus Borza şi administratorul special Mişu Mihalache.

Dar nu a fost să fie, Mişu s-a îmbolnăvit subit cu 15 minute înainte de şedinţă şi a fost transportat de urgenţă la spital, nu înainte, însă, de a-i trimite lui Constantin Rădulescu un SMS, pe whatsapp, prin care-şi anunţa criza medicală.

Social-democratul Rădulescu a jurat că n-a primit nimic, şi nici nu primise până la începerea şedinţei. Curios este faptul ca liberalii ştiau şi ora, şi reţeaua de pe care fusese transmis mesajul. O punere în scenă puerilă, menită să-l scape pe Mihalache de răspunderea neprezentării raportului şi aruncarea în derizoriu a demersului de reconstituire a activităţii actualei conduceri care papă bani fără să pună ceva şi în contul societăţii.

Consilierul judeţean George Mihăilescu a atras atenţia în cadrul şedinţei ordinare din luna octombrie asupra modului în care actuala conducere a CET Govora ţine sub preş toate informaţiile, deşi CJ este administratorul societăţii.

„După 9 luni de la declararea insolvenţei suntem tot pe deficit. Au fost daţi oameni afară, dar noi nu avem nimic concret care să ne ofere o imagine exactă a ceea ce se întâmplă acolo. Este de-a dreptul frustrant să nu ştim şi noi ce măsuri s-au luat acolo. CET este în patrimoniul nostru şi noi nu avem informaţiile, pentru că avem un administrator special care nu vrea să ne informeze ce se întâmplă acolo. Şi acum observăm că nici măcar nu a vrut să vină aici să ne spună. Nu cred că este un comportament normal. A invocat faptul că sunt elemente confidenţiale, când de fapt vorbim despre nişte raportări pe care vor fi obligaţi să le prezinte instanţei la sfârşitul anului. Deci vor deveni publice.

Nu am cert salarii sau contracte, cu toate că ar fi fost interesant să vedem ce se întâmplă la acest capitol, dacă e să luăm în calcul neregulile constatate în această zonă. Vroiam să ştiu doar dacă acest patrimoniu o ia pe un trend bun. Din câte am observat eu, acolo se înregistrează în continuare pierderi.”, a precizat consilierul social-democrat.

CET înregistrează în continuare doar pierderi provocate de contractele noi semnate de noua conducere a societăţii, la fel de abuzive ca şi cele desemnate de fosta conducere, iar recuperarea prejudiciului creat de mafia fostei conduceri nu poate fi recuperat decât după finalizarea proceselor aflate pe rol. Deşi pare incredibil, hoţii se judecă în instanţă pentru păstrarea banilor în conturile personale.

Dana Nedescu, infopuls.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.