Loading

Hotelul Palace din staţiunea Băile Govora a fost inaugurat, vineri 24 mai, în prezenţa invitaţilor de marcă. După o slujbă de sfinţire oficiată de un sobor de preoţi, şi prezentarea unui istoric al hotelului Palace a urmat un tur prin clădire. Câţiva actori îmbrăcaţi în haine de epocă au reuşit să dea farmecul hotelului de altădată. Hotelul a fost readus în circuitul turistic după 99 de ani de la prima inaugurare. Hotelul a fost reabilitat cu 17.700.924,28 lei. „Hotelul dispune de 132 spaţii de cazare, 106 camere de 4 stele şi 26 de camere de trei stele. Are restaurant de patru stele, terase, bar, două săli de conferinţe, un business-club  şi o parcare de 50 de locuri. La demisol e baza de tratament cu aparatură modernă”, a declarat a Mihai Handolescu, directorul general al SC Băile Govora SA.  La recepţie au participat reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale Sud Vest Oltenia, Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, Autoritatea Naţională pentru Turism, preoţi, oficialităţi locale, oameni de afaceri, operatori de turism şi politicieni. SC Băile Govora SA mai are în administrare hotelurile Belvedere, Parc, Casa Govoreană, Vila Crinul, Popas Turistic Silva, Ştrandul Salus.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.