Loading

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea încă se efectuează cercetări în dosarul de urmărire penală cu nr. X/P/2018 și potrivit ordonanței procurorului din iulie 2020, pentru că cercetările continuă, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a primit „invitația” de a comunica prețurile minime și maxime la care au fost achiziționate anumite materiale sanitare în anii 2012 și 2015. Documentele cerute se referă doar la achiziții efectuate în 2012 când director era Săliște Georgeta și în 2015, când director deja venise Dan Ponoran.

Pe surse am aflat despre aceste achiziții (presa locală a mai scris despre acest dosar) care fac obiectul unor cercetări în dosarul de urmărire penală care îi viza pe Georgeta Săliște, manager, Mihăița Crețulescu, director economic și Strigoiu Nicolae economist, șef serviciu aprovizionare. Cu toate acestea, Săliște iese din atenția procurorilor de cercetare penală. Cum?

Produsele sanitare care fac obiectul cercetării, la costuri și de 10 ori mai mari ar fi bandă adezivă – în 2012 cu 42.16 lei – în 2015 cu 7.19 lei, mănuși chirurgicale – în 2012 cu 2.47 lei – în 2015 cu 0.63 bani, mănuși examinare – în 2012 cu 0.46 bani – în 2015 cu 0.10 bani, canulă pentru administrare sânge – în 2012 cu 9.86 lei – în 2015 cu 0.84 bani, recipient pentru recoltare în 2012 cu 1.96 lei – în 2015 cu 0.26 lei, ace recoltare sânge – în 2012 cu 0.47 bani – în 2015 cu 0.20 bani, bonete chirurgicale – în 2012 cu 0.56 bani – în 2012 cu 0.07 bani, lame bisturiu – în 2012 cu 0.56 bani – în 2015 cu 0.10 bani, măști chirurgicale – în 2012 cu 0.53 bani – în 2015 cu 0.09 bani și poate și altele.

Vedem diferențe de costuri foarte mari, în condițiile în care în 2012 prețurile erau mult mai mici decât în 2015. Mai mult, deși se pare că nu intră în categoria materialelor cercetate, un cost peste măsură l-a avut și achiziția de seringi din plastic de 100 ml – 20.46 lei în 2012 și doar 2.38 lei în 2015 – o achiziție extrem de suspectă, dar pe care DNA se pare că nu a luat-o în calcul. La fel, tub drenaj 50 cm este iar un produs cu un cost suspect – în 2012 cu 10.85 lei și în 2015 doar 1.67 lei.

Și întrebăm și noi de ce DNA nu verifică și aceste produse care depășeșc costul real, cu mult, în condițiile în care la aprovizionare era Strigoiu, fiind mult mai suspecte decât cele care fac obiectul dosarului de urmărire penală? Și mai întrebăm de ce Săliște Georgeta a ieșit din dosar, fiind achitată, în condițiile în care fiind manager cu siguranță a semnat pentru aprobarea acestor costuri?

Pe lângă cele relatate ne permitem să facem o speculație – de ce Săliște ar fi ieșit din dosarul de cercetare ca fiind „curată”

Din 2016 se află în anturajul PER (membru activ – participant la întrunirile și lansările partidului PER), adică Mircia Gutău, un partid care a cam strâns la sân candidați cu probleme penale. Domnia sa vedem că nu iese din tiparul membrilor de partid, făcând obiectul unor cercetări penale. Dintr-o dată, suspect, ea scapă basma curată. Cum? Simplu! Mircia Gutău vedem ce protejat este de DNA, DIICOT, Parchet, structuri la care dosarele lui ori se închid ori se clasează, toate! Are relații și își ajută semenii gen Săliște, ba le angajează și odraslele.

Săliște Adrian Valentin, în martie 2017, a fost angajat în Primăria Râmnicu Vâlcea – inspector – deși înainte de a accede, datorită mamei membru de partid, la un job în administrația locală, a fost angajat la SC Romconstruct SA, firma care a efectuat lucrările de modernizare la Spitalul Județean, unde probabil că tot mama l-a angajat, fiind manager. Din câte cunoaștem firma a intrat în faliment și băiatul a rămas pe afară, dar mama activând în PERul lui Gutău, băiatul „reușește” la Primărie.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.