Loading

În fiecare an, administrațiile și instituțiile trebuie să publice veniturile tuturor angajaților pe pagina de internet, dar și la propriul sediu, potrivit Legii 153/2017. Verificarea respectării acestei obligații intră în competența Inspecției Muncii. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei.

Importanța transparenței și responsabilității financiare

În contextul unui interes crescut din partea cetățenilor pentru modul în care sunt administrați banii publici, transparența și responsabilitatea financiară devin esențiale. Salariile primarilor, și nu numai, reprezintă o parte semnificativă a cheltuielilor publice la nivel local, iar cetățenii au dreptul să știe cum sunt gestionate aceste resurse. Deși este esențial ca autoritățile locale să asigure transparența în ceea ce privește structura salarizării și să comunice deschis cu cetățenii despre modul în care sunt stabilite și alocate salariile primarilor și altor funcționari publici, acest lucru nu se întâmplă. Cu toate astea, salariile administrațiilor vâlcene, din prima linie, sunt publice și poate avea acces la ele oricine. Un climat de încredere și cooperare între administrația locală și comunitate este vital pentru dezvoltarea durabilă a localității.

Funcția de edil al unei localități implică, desigur, o mare responsabilitate și un volum mare de muncă. Pe de altă parte, e firesc ca această muncă să fie și plătită corespunzător. Iată, deci, ce salariu are primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, viceprimarii, administratorul public, secretarul, etc.,

Primarul municipiului, Mircia Gutău, are o indemnizație lunară în cuantum de 21.735 lei, iar viceprimarii Vețeleanu și Preda câte 19.320 lei. Cei doi viceprimari fac parte și din personalul nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și care beneficiază de majorarea salariului de bază cu până sau chiar 50%, pe toată perioada proiectelor. Administratorul public are un salariu de bază de 19.320 lei. Secretarul Primăriei, Ionuț Didoiu are un salariu de 18.282 lei, arhitectul șef – 16.500 lei, director executiv – 16170 lei, director executiv adjunct – 14190 lei, șef serviciu – 12.540 lei.

O fi mult, o fi puțin ? Nu știm! Sigur știm că salariul primarului Mircia Gutău și a viceprimarilor sunt la virgulă cu cele ale președintelui și vicepreședinților Consiliului Județean Vâlcea. Între administratorul public al județului și cel al municipiului există o diferență de aproape 10.000 lei. Probabil s-a ținut cont de faptul că administratorul județului răspunde de tot județul (89 localități), iar cel al Primăriei răspunde doar de municipiu.

La Primăria Râmnicu Vâlcea:

– funcții de demnitate publică alese – 3

– administrator public – 1

– nr. Total funcții publice – 344 din care – funcții publice de conducere – 34, funcții publice de execuție – 310

– nr. Total funcții contractuale – 136 din care – funcții contractuale de conducere -2, funcții contractuale de execuție – 134

– nr total funcții – 484

În octombrie 2024, pentru anul 2023, în urma unui top al salariilor încasate de primarii din marile orașe, Mircia Gutău ocupa locul 24 cu un venit de 210.604 lei anual (17.550/lună), în fața lui fiind primari din orașele – Reșița, Vaslui, Deva, Zalău, Alexandria, Giurgiu, Slobozia, etc., orașe care nu au ce are municipiul Râmnicu Vâlcea – proiecte de anvergură și investiții masive în asfaltări, parcuri, locuri de joacă, anvelopare blocuri, construcții ANL… !

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.