6,921 total views

….pentru că pe lângă clienții și partenerii de business, angajații sau membrii unei echipe sunt de fapt partea valoroasă a companiei tale, în cazul nostru Primăria Râmnicu Vâlcea. Ei definesc un șef, ei învârt roțile afacerii și dpndv merită să investești în evenimente precum teambuilding-uri.

Dacă ne referim strict la Mircia Gutău, în calitate de primar, știm că își dorește ca angajații să colaboreze, să fie productivi și să atingă obiectivele administrației pe care o conduce, toate acestea fără existența conflictelor sau a problemelor de comunicare. Și asta indiferent că de cele mai multe ori nu îi iese, dar el insistă și face orice ca să-i țină aproape pe angajați. Un lucru bun.

Gutău a înțeles că prin intermediul unui teambuilding poți obține rezultatele dorite, deoarece acest tip de eveniment îmbunătățește nivelul de comunicare și abilitățile de planificare sau obținerea soluțiilor și rezolvarea conflictelor, cum spuneam. Socializarea îmbunătățește relațiile dintre colegi, performanța echipei, crește motivarea și spiritul acesteia prin distracție, aducând laolaltă o colaborare și mai bună pe viitor.

Pentru majoritatea angajaților locul de muncă e doar un loc de muncă, angajatorului nu-i pasă cu adevărat de angajat și nici lui nu ar trebui să îi pese de el. Angajatul este plătit să facă o treabă, între orele 08.00-16.00, iar după își cam scoate din cap totul despre muncă. Este plătit 8 ore, muncește 8 ore și apoi gata. El nu participă la împărțeala succesului nici dacă mai bagă două ore în plus. Deși loialitatea pentru angajat ar trebui să se desfășoare doar în cadrul orelor de program, în ultimii 10 ani angajatorul s-a schimbat foarte mult față de acesta și face ce a făcut în acest weekend Primarul Mircia Gutău.

Acesta este motivul pentru care edilul a organizat o excursie de socializare pentru personalul din Primărie – angajați, directori, șefi serviciu. Chiar dacă grupul care a acceptat invitația edilului este unul restrâns și umple doar un singur autocar, excursia din Serbia/Belgrad reprezintă – relaxare!, nimic mai mult.

Este un gest normal spunem noi, edilul dând asigurări că deplasarea nu este organizată cu costuri din banul public și fiecare și-a achitat biletul de drum. La firmele private (cele care își permit) aceste acțiuni se decontează 100% de către firmă, salariații nu plătesc nimic, dar au și alte salarii față de cei care lucrează la stat. Faptul că primarul organizează asemenea acțiuni arată că se gândește oarecum la fidelizarea angajaților care îl susțin, astfel de acțiuni fiind întotdeauna benefice acestora și în nici un caz dăunătoare. La general vorbind, când un șef acordă echipei sale o parte din timpul său, fie că e primar, director, antreprenor, etc, o face să mulțumească acestora pentru ceea ce el este și nu ar putea fără ei. O dată pe an, angajații merită să fie „scoși” în lume.

Gutău, la capitolul socializare și relații umane stă bine, orice am spune, știe cum să își facă relațiile potrivite, cum să deschidă orice ușă. Și mai știe cum să se impună cu subordonații și nu numai. E unul dintre cei mai pricepuți (dacă nu cel mai bun) politicieni locali pe acest segment. Știți cum se vorbește în urbea noastră printre politicieni? „Gutău când strigă adunarea, nimeni nu mai e ocupat!” Totuși, noi spunem că putea să fie un primar mult mai bun pentru râmniceni dacă mai lucra puțin și la educație ori să învețe să asculte de oamenii deștepți, să prețuiască educația mai mult decât panseluțele.

Nu păstrezi angajații cu fructe și cafea la birou, dar cu un teambuilding pe an mai reușești performanțe. Îi păstrezi dând afară leprele, simplificând procedurile, promovând pe cei care merită. Mircia Gutău a înțeles acest lucru și se pare că începe să ia în considerare că „leprele” i-au adus „moartea” administrativă. Din grupul instituțional nu fac parte – Mădălina Avrămoiu, Mădălina Cotar, Theodora Prală, Valentina sau alte „prințese”! I-am văzut pe aproape toți care au plecat în Serbia, inclusiv pe Maria Carmen Preda (care nu a mai coborât din autocar să facă pe șefa, când mi-a simțit prezența), marea vicesă, o altă oportunistă pe care Gutău nu o înlătură de lângă el, dar cu siguranță una care în continuare îl strică rău de tot! Nu redau aici discuția cu edilul cu privire la această plecare, dar pot spune că prezența mea nu l-a deranjat, așa cum e și normal. El este primar, eu jurnalist! Mergem înainte!

Concluzia,

Ce face primarul Gutău Mircia și Cristian Buican ar trebui să facă și președintele Consiliului Județean, Rădulescu Constantin, parlamentarii vâlceni sau primarii din județ, mai ales cu media locală care îi susține și fără de care nu ar fi ce sunt astăzi! Ultimul care a făcut ceva în acest sens pentru media locală a fost Ion Cîlea, prin europarlamentarul Boștinaru Victor…

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.