34 total views

Încă o șmecherie cu care v-am prins, domnule Gutău Mircia!

Ați afirmat, în cadrul ședinței de Consiliu din 30.01.2018, că trebuie să plătim 110 lei/tona către New Recycling SRL – via Romprest – pentru că este mai ieftin să tratăm deșeurile la Râmnicu Vâlcea. Adică este în avantajul nostru să tratăm deșeurile aici în oraș decât să le transportăm și să le tratăm la București. Paradoxal, chiar dacă tratăm gunoiul aici, la Râmnicu Vâlcea, în noua formulă, prețul crește!
Adică se adaugă costul cu tratarea aici în oraș, dar nu scade nimic! Nici cheltuiala cu transportul la București și nici cheltuiala cu tratarea, tot la București.

Ce șmecherie mai este și asta?

Redăm o parte din discuția de la ședința de Consiliu

Grigore Crăciunescu: Sunt de acord că operațiunea ( tratarea deșeurilor, New Recycling) trebuie făcută, dar nu dată pe tavă lui Romprest.. în acest fel..
Gutău Mircia: N-am dat-o!
G.C: Dom’ primar, aprobând o dăm!
G.M.: E altă firmă privată. Sunt 2 firme private, ei au ales. Ești pus în situația să plătești transportul gunoiului firmei respective la București, s-o trateze, să ne prindă prețul în cost și am pierdut 11 miliarde și mai pierdem 20 miliarde cu ei, sau să găsești o soluție. Eu le mulțumesc că au forțat și au găsit o firmă, de pe teritoriul municipiului …
G.C.: La modul cum dăm noi banii pe solicitarea asta, această operațiune este ilegală, chiar penală!
G. M.: Cum îl duci la stația de gunoi?
G. C.: Nu spun că acest gunoi nu trebuie tratat. Dar, ați aproba dumneavoastră 110 lei/tonă în particular cu firma aia? Plătiți din buzunar 110 lei/tonă sau plătim din buget?
G. M.: Nu, puiule! Angajează tu unul mai ieftin pe plan local…
G. C.: Ar trebui să scoatem această operațiune la… (licitație, NR)…
G. M.: Și în această perioadă până când se face licitația, că o face ADI Salubrizare, ce faci în situația asta?
G. C.: Până acum, cum au făcut?
G. M.: Au dus la București și am plătit 22 miliarde…
G.C.: Este ilegal ce facem. Noi ca să fim corecți, să intrăm în legalitate, această operațiune este strict atributul primăriei. Ori negociem noi cu New Recycling, ne prezintă fișa de fundamentare cum au ajuns la 110 lei/tonă, poate face numai 50 lei/tonă operațiunea de tratare… este ilegal să acordăm în acest mod bani din bugetul public…
G. M.: Apelați la ADI Salubrizare …n-avem voie să facem nimic. Habar nu aveți..
G. C.: Eu nu vreau decât să fim corecți față de ceea ce facem cu bugetul public..
G. M.: Chiar intrăm în penibil… spune clar cum duci gunoiul fără să-l tratezi?
G. C.: Îl tratăm, dar nu pe orice preț.
G. M.: Vino tu cu soluție unde să-l tratez. Vrei la București? Să dăm 22 miliarde? Dăm aici și dăm poate 300 milioane
G. C.: De unde știți dumneavoastră că ăsta-i costul real? L-ați negociat dumneavoastră?
G. M.: Nu! N-am treaba eu. El trebuie să mi-l ducă tratat să-l pot accepta la groapă.

Înregistrarea video aici ( de la minutul 19.00 )

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.