Loading

Rezultate financiare exacte ale activitãţilor derulate anul trecut sunt prezentate în detaliu în Raportul Anual pentru 2012. Grupul CEZ în România a încheiat anul 2012 atingând noi performanţe şi generând cele mai bune rezultate din istoria Grupului. La sfârşitul anului 2012 companiile din Grupul au inregistrat un EBITDA de 719 milioane LEI şi un profit net de 189 milioane LEI. Anul trecut a oferit contextul necesar derulãrii celui mai ambiţios program de investiţii, cheltuielile de capital ajungând la suma de 1.488 milioane LEI. De asemenea, ne putem mândri cu faptul cã vânzarea cãtre consumatorii finali a atins cantitatea de 6. 978 GWh în anul 2012. În anul 2012, Grupul CEZ a continuat implementarea programelor de reorganizare şi restructurare în diferitele sale investiţii, în activitatea de vânzare, în sectoarele serviciilor publice şi în ceea ce priveşte energia regenerabilã, cu parcul sau eolian din Dobrogea şi cu amenajarea hidroelectricã din Reşiţa. Toate acestea s-au reflectat în mari realizãri economice înregistrate de companiile din Grupul CEZ în România. CEZ Distribuţie a livrat un EBITDA de 289 milioane RON, iar volumul de energie distribuitã a fost de 6.978 GWh. Comparativ cu anul 2011, CEZ Distribuţie a avut un CAPEX mai mare cu 1,4 milioane de RON, ajungând la un total de 238 milioane RON şi şi-a redus pierderile cu 69 GWh. CEZ Vânzare a vândut un volum total de energie electricã de 3.688 GWh înregistrând o creştere de 5% faţã de anul 2011. Compania a asigurat vânzãri cãtre 3.807 consumatori eligibili, ceea ce reprezintã o creştere de 37% comparativ cu anul 2011, iar veniturile înregistrate au fost de 1.639 milioane RON, aceastã sumã fiind cu 14% mai mult decat valoarea înregistratã în anul 2011 (respectiv cu 206 milioane RON mai mult). Procesul de recuperare a creanţelor a contribuit la realizarea unui EBITDA în valoare de 122 milioane RON, cu 143 de milioane RON peste valoarea înregistrata în anul 2011. În zona de regenerabile este de menţionat faptul ca în 2012 toate turbinele au fost puse în funcţiune şi s-au încheiat lucrãrile de construcţie la Parcul Eolian din Dobrogea, CAPEX-ul ridicându-se la valoarea de 1.138 milioane RON iar capacitatea de producţie a atins 965 GWh. De asemenea, Parcul Eolian a inregistrat venituri financiare de 443 milioane RON şi EBITDA de 300 milioane RON. În ceea ce priveşte amenajarea hidroelectricã de la Reşiţa, anul 2012 a marcat demararea lucrãrilor de retehnologizare, lucrãri ce necesitã CAPEX de 69 milioane RON, depãşindu-se astfel dublul valorii alocate în anul 2011.
“Înaintea noastrã se aflã câteva luni înşelãtoare şi acest lucru se întâmplã din cauzã cã primejdiile cãrora trebuie sã le facem faţã sunt datorate, în mare masurã, condiţiilor economice internaţionale pe care prea puţin le putem influenţa. Dar avem suficientã experienţã, know-how şi capacitatea de a privi cãtre viitor pentru a face faţã provocãrilor. Într-adevãr, prin mãsurile deja puse în practicã în vederea eficientizãrii, diversificãrii şi internaţionalizãrii, Grupul nostru priveşte cãtre anii ce vin cu speranţe rezonabile de succes.” a spus domnul Jan Veskrna, Preşedinte al Directoratului CEZ România.
Departamentul PR
CEZ Romania

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.