33 total views

Mai mulţi preşcolari din comuna Şuşani învaţă într-o baracă metalică, primăria neavând fonduri pentru a ridică o grădiniţă.

“Ştiu, este impropriu locul unde învaţă copii, dar nu avem bani pentru noi investiţii, conturile sunt blocate, toată lumea ştie povestea veche cu lucrarea de apă şi cu returnarea banilor pe SAPARD. Am reuşit să-i mutăm pe copii provizoriu în această baracă metalică pentru că tavanul clădirii vechi se desprindea şi exista riscul ca bucăţi din el să cadă peste copii. Asta este situaţia, a fost soluţia cea mai bună. Am refăcut studiul de fezabilitate pentru clădirea veche şi sper ca, din primăvara anului viitor, să iniţiem lucrările, să găsim fonduri pentru a amenaja măcar două clase”, a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Staiu, primarul din Şuşani. Pentru a fi încălzită baraca, se folosesc două calorifere electrice. În urmă cu zece ani, primăria din Şuşani a accesat fonduri pe SAPARD pentru a realiza alimentarea cu apă în comună. Lucrarea, însă, nu s-a terminat, a fost de slabă calitate, iar primăria a fost silită să returneze banii, punându-se sechestru pe bunurile primăriei şi blocându-se conturile instituţiei.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.