37 total views

Luni, 16 iunie a.c., Federaţia Rusă a anunţat îngheţarea livrărilor de gaz metan către Ucraina datorită faptului că această ţară nu şi-a achitat datoria de două miliarde de dolari, pe care o avea faţă de furnizorul rus Gazprom.

Gazul metan este principala materie primă cu care industriile occidentale îşi fortifică poziţia faţă de industria americană, chineză, indiană şi altele. Fără această materie primă, ar îngheţa cuptoarele combinatelor siderurgice, s-ar opri instalaţiile combinatelor petrochimice, liniile de montaj ale autoturismelor ar fi staţionare,… etc. Uniunea Europeană este dependentă, în proporţie de 46 – 50 % de gazul importat din Rusia. Cea mai mare parte ajunge în Uniunea Europeană prin gazoductul ce străbate Ucraina. Numai Germania are o poziţie preferenţială, având gazoduct direct pe teritoriul naţional, care străbate iniţial Tările Baltice. Dar Germania şi-a plasat fostul cancelar, pe Gerhard Schroeder, în funcţia de director general la Gazprom. Uniunea Europeană are două alternative:

Prima alternativă ar fi, să găsească noi surse de gaze, iar aici se poate orienta către Norvegia şi Marea Britanie care au platforma de extragere în Marea Nordului; acceptă oferta americană de import de gaze lichefiate , gaze ce provin din rezervele americane;

A doua alternativa ar fi sa abandoneze ideea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, sacrificând şi fondurile date ucrainienilor până în prezent şi să obţină astfel de la Federaţia Rusă reluarea importurilor.

Uniunea Europeană nu-şi poate permite nici un pas greşit în prezent, deoarece războiul economic pe care-l duce cu SUA şi China este deosebit de puternic şi de necruţător. Orice disfuncţionalitate a industriei europene înseamnă pierderi economice care suprapuse peste perioada de criză ce încă bântuie peste UE, înseamnă de fapt, colapsul acestei structuri economico-politice. Să ne închipuim pentru o secundă că suntem la cârma Uniunii Europene fiecare dintre noi şi că trebuie să rezolvăm această problemă spinoasă. Avem două alternative:

• Să susţinem în continuare Ucraina pe drumul instaurării democraţiei autentice, în speranţa că această ţară nu va intra în disoluţie şi că vom obţine pentru UE încă 50 milioane de locuitori , o poziţie geostrategică ce presupune graniţe cu Federaţia Rusă pe Nipru şi rezerve de minereuri de fier foarte, foarte mari. Acest lucru însă, ne conduce la relaţii extrem de “reci’ cu Federaţia Rusă – o reinstalare a Cortinei de Fier;

• Abandonăm proiectul Ucraina, îi lăsăm pe ucrainieni în continuare în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse şi fixăm graniţe acolo unde sunt în prezent, adică pe Nistru şi Prut.

Stimaţi cititori, avem de ales între idealism şi pragmatism. Dumneavoastră ce aţi alege?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.