53 total views

Întâlnirea viceprim-ministrului Gabriel Oprea cu activul de partid din Oltenia a fost o adevărată dezamăgire…pentru presă. Deşi a fost o întâlnire zonală, doar 30-40 de activişti de partid au fost prezenţi la întâlnirea cu liderul suprem al UNPR. Potrivit declaraţiilor liderului Oprea, UNPR este a treia putere în Parlament cu un număr de 56 de parlamentari şi cu 358.000 de membri de partid, număraţi la momentul înfiinţării.

Progresistul are gânduri mari…vrea ca UNPR să devină un partid de mase în viitorul apropiat, un targhet care presupune racolarea a peste un milion de membri, număr greu de atins şi de PSD care are în prezent până-n 600.000 de membri, număraţi de generalul Oprea. Dacă în Parlament UNPR este a treia putere, în judeţul Vâlcea partidul domnului Oprea este aproape inexistent atât în teritoriu, cât şi în municipiu unde organizaţia municipală a intrat în dizolvare imediat după plecarea lui Mircia Gutău. Deputatul Constantin Mazilu, liderul UNPR Vâlcea, este foarte optimist… speră să înfiinţeze organizaţii în toate localităţile judeţului, o dorinţă manifestată încă de la formarea partidului, dar neîndeplinită din cauza lipsei de interes a vâlcenilor. Cei şase consilieri ai partidului, patru locali şi doi judeţeni, au renunţat la calitatea de membru de partid şi s-au declarat independenţi, dar fideli fostului lider Mircia Gutău.
În ceea ce priveşte spargerea alianţei cu PSD şi formarea unei noi majorităţi cu PNL, Oprea a precizat că nu-şi va trăda actualii aliaţi deoarece UNPR este un partid serios.
Surse din cadrul partidului au afirmat, neoficial, că Oprea a purtat discuţii cu liberalii dar nimic concret. Vizita a fost scurtă, mesajele la fel…după o şedinţă de partid de 40 de minute şi o conferinţă de presă de 10 minute…Oprea a încălecat elicopterul şi a plecat la Bucureşti.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.