59 total views

A trecut un deceniu de când s-a introdus în şcolile din România programul intrat în conştiinţa naţională sub titlul „Laptele şi cornul”.

Alimentaţia copiilor în şcoli nu este un moft românesc, ea se urmăreşte şi este coordonată foarte atent în majoritatea statelor din Europa. Această preocupare este motivată de faptul că creşterea indicelui de obezitate la copiii cu vârste între 6 şi 9 ani a devenit o îngrijorare pentru Comisia Europeană, ceea ce a determinat să ia noi măsuri de consolidare a schemelor de distribuţie nu numai a laptelui, ci şi a fructelor în şcoli. Între timp, politicile europene şi-au concentrat şi mai mult atenţia spre asigurarea unor noi standarde bazate pe o alimentare echilibrată a copiilor cărora trebuie să li se inoculeze ideea că, numai printr-o hrană sănătoasă, îşi vor dezvolta potenţialul şi rezultatele la învăţătură.
Introducerea şi generalizarea consumului de fructe în şcoli va deveni, prin urmare, o obligaţie, urmând ca acest program să se bazeze pe un parteneriat între factorii decizionali din agricultură, administraţiile locale, educaţie şi sănătate. Dacă în anul şcolar precedent, Comisia Europeană a alocat către statele membre ale UE fonduri în valoare de 88,89 milioane euro pentru încurajarea consumului de fructe în şcoli, din care României i-au revenit 4,93 milioane euro, în viitorul an de învăţământ alocaţia va urca la 230 milioane euro, inclusiv pentru fructe, plus 80 milioane euro pentru lapte. Pentru derularea programului „Fructe în şcoli” în care vor fi cuprinşi 1,7 milioane de elevi din România care învaţă în 7.500 de şcoli, alocaţia din partea Comisiei Europene va urca la 6,8 milioane euro, ceea ce va reprezenta o finanţare de 89% din valoarea totală a programului respectiv.

Dacă la distribuirea laptelui în unităţile de învăţământ, România a căpătat o bună experienţă şi a înregistrat rezultate notabile, în privinţa fructelor încă mai sunt multe lucruri de pus la punct. Anul trecut, de exemplu, acest program n-a fost realizat decât în proporţie de 14,3% la nivel naţional.

Potrivit normativelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi cel care va intermedia relaţiile cu pomicultorii, iar gestionarea bugetului alocat programului se va realiza prin sucursalele judeţene APIA, însă trebuie reţinut că proiectul propriu-zis se va derula exclusiv prin implicarea administraţiilor publice judeţene şi a inspectoratelor şcolare teritoriale. În virtutea acestor obligaţii, la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea am dispus constituirea unui grup operaţional care să se ocupe în mod special de pregătirea, încă din această perioadă, a procesului de distribuţie a fructelor pe parcursul a 100 de zile începând de la sfârşitul lunii noiembrie când Ministerul Agriculturii va lansa ordinul de implementare. Scopul nostru conturat încă de pe acum este să facem din programul „Fructe în şcoli” o activitate bine organizată atât sub aspectul achiziţiei de mere la cantităţile necesare, cât şi al asigurării procesului de distribuţie în absolut toate unităţile de învăţământ.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.