1,518 total views
Începând din această seară, joi 15 martie 2018, pasarela Oltchim este blocată traficului auto pentru o perioadă de 8 (opt) luni de zile, intrând în lucrări de reabilitare.
Au început lucrările de asfaltare a podului-pasarelă care face legătura de trecere a miilor de angajați care își desfășoară activitatea în zona industrială Oltchim.
Deși platforma chimică găzduiește peste 20 de societăți care beneficiază de această facilitate, proiectul de asfaltare și asfaltarea propriu-zisă aparține doar SC Oltchim SA, podul-pasarelă fiind proprietatea societății.
Lucrările de asfaltare le va executa o societate comercială din Sibiu, iar costul este unul destul de ridicat, dar negociat. Pe surse am aflat că lucrarea va fi cu siguranță una de înaltă calitate.
Astfel, pentru o perioadă destul de mare, traficul va fi deviat pe ruta – strada Râureni -drumul Bâlciului – strada Uzinei sau ruta – strada Copacelu – strada Căzănești – strada Industriilor – strada Uzinei
De menționat că lucrările vin chiar în momentul când podul-pasarelă devenise aproape impracticabil, pe acesta formându-se în ultima perioadă adevărate cratere care puneau în pericol siguranța participanților la trafic.