32 total views

Creşterea economică din Grecia, Bulgaria, România şi Ungaria este încetinită de corupţie, a declarat directorul adjunct al Departamentului European alFondului Monetar Internaţional (FMI), Aasim Husain.

Ţările cu cea mai rapidă creştere economică din Europa de Est vor fi Polonia şi Letonia, care îşi revine rapid după contracţia puternică din timpul crizei economice, a sugerat Husain, potrivit cotidianului macedonean Utrinski vestnik, citat de Novinite.

Cea mai mare provocare pentru regiune, mai ales pentru ţările îndatorate precum Croaţia şi Serbia, este creşterea creditării pentru economie, precum şi finanţarea externă, a spus el.

Economiile din regiune ar putea, de asemenea, fi afectate de inundaţiile semnificative din Serbia şi Bosnia-Herţegovina, precum şi de impactul crizei din Ucraina şi de eventuale sancţiuni împotriva Rusiei

FMI estimează pentru România în acest an o creştere de 2,2%, iar pentru anul următor de 2,5%. În 2013, PIB-ul României a crescut cu 3,5%.

Economia Poloniei va consemna o evoluţie mai bună decât cea a României în ambii ani analizaţi de raportulFMI, cu un avans al PIB de 3,1% anul acesta şi 3,3% anul următor.

Ungaria şi Bulgaria vor avea rate mai lente de creştere comparativ cu România.

Astfel, economia Ungariei ar urma să încetinească anul următor la 1,7%, după 2% în acest an, în timp ce creşterea PIB-ului Bulgariei se va accelera de la 1,6% în acest an la 2,5% anul următor.

zf.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.