Loading

Joi, 26 septembrie 2013, la Tulcea, a avut loc ultimul eveniment public al Expediţiei comune pentru supraveghere a Dunării .(JOINT DANUBE SURVEY 3), eveniment susţinut de către Lucia Ana Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Ivan Zavadsky, secretar executiv al ICPDR, Igor Liska, coordonator tehnic al JDS,. Bela Csanyi, coordonatorul echipei internaţionale şi Gabriel Chiriac, coordonatorul echipei naţionale. La conferinţa de presă, a participat şi Gheorghe Constantin, director din cadrul Departamentului Ape, păduri şi Piscicultură şi Dragoş Cazan, director de Departament Managementul Resurselor de Apă, din cadrul A.N. Apele Române.

În cadrul acestui eveniment, s-a subliniat faptul că activitatea JDS 3 a fost cu mult mai complexă decât cea de la celelalte două ediţii, reuşindu-se, de exemplu, să se realizeze dragări şi până la 20 de metri adâncime. De asemenea, s-au realizat analize foarte complexe de identificare a substanţelor periculoase din apă, investigaţiile realizate fiind unele dintre cele mai dificile din Europa şi din lume. În acelaşi timp, s-a acordat o importanţă deosebită analizei ihtiofaunei (peştilor), analize care s-au efectuat atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii, chiar şi consecutiv. Ca un element de noutate, s-a realizat o măsurătoare transversală a debitelor şi a nivelurilor Dunării.
Pe teritoriul României, s-a realizat prelevarea din 12 secţiuni de monitorizare (pentru indicatorii fizico-chimici şi biologici), din trei puncte (mal stâng, mal drept şi mijloc) şi din alte încă 11 secţiuni, pentru ihtiofaună, adică peşti. În primăvara anului imediat următor, România va genera un raport naţional pe care îl va da publicităţii, după prelucrarea şi interpretarea primelor date, iar, în toamna lui 2014, Comisia Internaţională pentru Protecţia fluviului Dunărea va da publicităţii raportul cu rezultatele din JDS3.
Costurile totale estimate pentru pregătirea, organizarea şi implementarea JDS3, evaluate de către Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea, se ridică la 2,5 mil euro. Toate costurile legate de deplasarea și pregătirea echipei, transportul și dotarea navelor, precum și analizele care se vor efectua la nivelul laboratoarelor ANAR sunt suportate din sursele proprii ale instituției și, până în acest moment, eforturile financiare sunt cuantificate la un nivel de peste 70.000 de euro. La acestea, se mai adaugă şi cheltuielile pentru deplasarea, echiparea cu suport logistic şi uman, a navei Istros, suportate din Fondul de Mediu, în valoare de 670.000 lei.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.