Loading

…și prezentăm ultima explicație primită de la „grupul de gospodarii”, referitor la proiectul regional de apă și apă uzată. SC Eptisa România SRL, din Pantelimon-București, este o companie globală specializată în inginerie, consultanță și tehnologia informației, dezvoltare instituțională, economică și socială, care oferă sprijin managerial necesar pentru implementarea cu succes a proiectelor.

Descrierea găsită de noi este una una wow, cu toate astea mai jos avem o explicație care o cam scoate din calitatea promovată la nivel de google, fiind acuzată că urmărește doar bani și nu are nici angajați cu experiență. Dpndv, „grupul de gospodari”, chiar dacă este under-cover, sigur nu este în necunoștință de cauză și știe ce vorbește, prezentându-ne de fapt informații reale din interiorul „găștii” aleasă pentru acest proiect care încă se află sub un mare semn de întrebare.

Episodul V – de ce Eptisa este și ea vinovată pentru nesemnarea contractului de finanțare cu POIM

„De ce Eptisa este şi ea vinovată pentru nesemnarea contractului de finanţare cu POIM? Ce a făcut celebra EPTISA la Vâlcea? A semnat un contract de asistenţă tehnică cu APAVIL, în care avea obligaţia nu doar de a întocmi documentaţii tehnice, ci şi de a realiza un studiu de fezabilitate care să fie acceptat de organismele responsabile! Doar atunci misiunea lor ar fi fost îndeplinită şi ar fi meritat “toţi banii”! Din păcate, gura lumii spune că Eptisa vrea doar bani, dar pentru ce, nu se ştie! Într-adevăr nu este singura vinovată, lipsa de susţinere şi implicare a liderilor judeţului Vâlcea în susţinerea proiectului în faţa organismelor centrale este crasă!

Ce trebuia să facă Eptisa România în relaţia cu APAVIL?

Simplu, să-și facă treaba! Au venit cu o sumedenie de trepăduşi (a se citi “colaboratori”, că ei nu prea merg pe angajaţi plini) care s-au dovedit a avea numeroase carenţe de ordin tehnic, în sensul că habar nu aveau să facă un studiu tehnic, fiind necesară intervenţia puţinilor specialişti din APAVIL pentru a corecta erorile de studiu tehnic şi proiectare, dar chiar şi de evaluare a costurilor. Proiectul tehnic în ansamblu a avut de suferit şi întârzierile în faza de elaborare a studiului de fezabilitate au început să apară. De aici au apărut şi problemele..

Unele UAT-uri nu au mai avut răbdare şi au ieşit din proiect şi din ADI Apa, fiind îndreptaţi de unii inconştienţi (a se citi “decidenţi”) ai judeţului Vâlcea spre finanţarea (uneori politică) prin PNDL, uitând că Vâlcea are un masterplan de apă și canal. Toate aceste lucruri au dat apă la moară Eptisei să prelungească agonia, fiind nevoită să refacă studiile tehnice şi de cost fără aceste localităţi. Au apărut alte întârzieri! Între timp, alţi operatori judeţeni/regionali de apă s-au mişcat, având susţinerea politico-administrativă necesară, poate şi o consultanţă tehnică adecvată şi au semnat contracte de finanţare cu fondurile nerambursabile, în timp ce Vâlcea încerca o “reorganizare”.

Din 2018 s-au produs o serie de revizuiri ale studiului de fezabilitate…

De ce? Proiectul nu respecta criteriile de eligibilitate, tehnic proiectul nu corespundea? Adevărul este undeva la mijloc, dar în mod cert speculând relaţia precară cu personalul APAVIL (conducerea) şi având o nemulţumire certă în ceea ce priveşte solicitările uneori nejustificate de plată pentru servicii care se dovedeau neconcludente, Eptisa s-a complăcut într-un martor în cadrul proiectului şi nu într-un consultant veritabil.

De ce spunem că Eptisa nu a asigurat consultanță?

Pentru că nu are expertiză sau cel puţin nu au arătat acest lucru în relaţia cu AM POIM şi cu JASPERS! Dacă APAVIL şi-a angajat consultanţă tehnică, înseamnă că nu avea suficientă expertiză! Până la urmă, APAVIL este un operator de apă, nu un proiectant! Atunci, a venit Eptisa să înveţe APAVIL cum să atragă bani nerambursabili, cum să justifice de ce vrei bani tu operator, pentru ce şi cum ai putea să-i investeşti. Ce a fost Eptisa în ultimii 3 ani? Doar un martor care nu a justificat deloc propriul studiu tehnic sau dacă a făcut-o nu a impresionat pe nimeni cu argumente tehnice sau economice, în schimb a luat la cunoştinţă că trebuie să taie şi a tăiat. Probabil că va mai tăia! Practic, argumentele Eptisei au lipsit! Atunci, pentru ce vrea să primească bani, pentru desene pe asfalt? Aveau un obiectiv clar: SEMNARE CONTRACT DE FINANŢARE POIM!!!

Proiectul în prezent a fost redus considerabil prin tăieri/renunţări la investiţii sau prin reducerea acestora, dar încă are prevăzute investiţii majore în localităţi care nu au altă sursă de finanțare predictibilă. Domnilor – Gutău, Rădulescu, Florescu, Schell – ajutaţi judeţul Vâlcea şi vă veţi ajuta şi pe dumneavoastră. Suntem în al 24-lea ceas, dar mai avem o speranţă, nu este totul pierdut, nu suntem bogaţi, dar măcar să fim uniţi”

Episodul VI – punctul de vedere al ADI Apa

În imaginea atașată, Ion Taina – general manager Eptisa – alături de echipa sa..

despre Eptisa mai puteți citi…

Pare ireal! Ei sunt smecherii corporatisti care au inghitit milioane de euro la Iasi

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.