…și nu am cerut adresa, CNPul cuiva sau unde și-a băut cafeaua ieri. Am adresat conducerii Consiliului Județean Vâlcea o cerere în baza Legii 544/2001 în care am solicitat mai multe informații de interes public. Unele întrebări făceau referire la contractele pe care SC Civil Speed SRL le-a încheiat cu CJ VL, în perioada 2016 -prezent.
Am solicitat în copie toate contractele și Caietele de Sarcini și astfel am fost informați că Civil Speed SRL a încheiat
– contractul de lucrări „consolidare și refacere DJ 648 Ionești-Olanu-Lim Jud Olt, în ianuarie 2016, iar societatea a avut calitatea de executant – contract semnat
– contractul de lucrări având ca obiect „să execute, să finalizeze, să remedieze orice manoperă, lucrare, viciu al acesteia sau contracții, precum si alte defecte realizate fără respectarea normativelor de specialitate și să întrețină lucrările privind : „refacere platformă drum județean DJ 646 D Alunu- Cernișoara, în iulie 2017, iar societatea a avut calitatea de executant – contract semnat
– acordul contractual, din septembrie 2018, privind achiziția publică de Proiectare si execuție de lucrări pentru obiectivul de investiții „reabilitarea și modernizarea DJ 646 B Frâncești-Coșani-Dezrobiți-Șerbănești-Păușești-Barcanele-Solicești-Pietrari (DN 67), în care asocierea SC Civil Speed SRL cu SC Rionvil SRL are calitate de antreprenor – contract nesemnat (copia noastră)
– acordul contractual, din martie 2020, contract de execuție lucrări „modernizare DJ 703 G, Jiblea-Sălătrucel-Berislăvești-Robaia-Limită județ Argeș, in care asocierea Civil Speed SRL-RAJDP are calitatea de antreprenor – contract semnat
O altă informare solicitată a fost cu privire la componența comisiilor de licitație pentru fiecare contract încheiat de SC Civil Speed SRL cu CJ VL. Aici, Rădulescu a înțeles că trebuie să ne înșire ț legislație pentru a ne demonstra că cele solicitate nu sunt date publice, făcând referire inclusiv la Dispozițiile președintelui Consiliului Județean Vâlcea privind constituirea comisiilor de evaluare, întocmite în derularea procedurilor menționate, din 2015, 2017, 2018, 2019 și, evident, care cuprind date cu caracter personal ale angajaților implicați în acestea.
În acest context, în opinia președintelui Rădulescu, se impune ca accesul la informațiile solicitate să se asigure în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Decizia invocată, și anume, prin comunicarea actelor administrative, în format electronic, însă protejând datele cu caracter personal, respectiv numele, prenumele și orice alte date care ar duce la identificarea persoanelor.
Răsfoind toată documentația primită am înțeles că șeful județului nu doar că se ascunde după o legislație stufoasă, dar se și contrazice descalificând singur cele invocate. De ce spunem asta ? Pentru că trei contracte din cele 4 (patru) enumerate sunt semnate cu nume și prenume, iar răspunsul întocmit pe 8 pagini este semnat de 10 angajați, cu nume și prenume !!! Atunci, să ne spună domnul președinte când „protejează” angajații și când nu ?
Rădulescu știa foarte clar interesul afișat de TdV, cu privire la comisiile întocmite pentru contractele Civil Speed, în urma acestuia dorind să verificăm dacă Andreea Popescu, șefa fondurilor europene și iubita administratorului Civil Speed, Mircea Amărăzeanu, i-a semnat acestuia contractele sau are implicații în constituirea Caietelor de Sarcini. Nimic mai mult. Idila lor nu e treaba noastră, banii publici da ! Acum, că președintele a blurat toate numele angajaților care au făcut parte din aceste comisii, ne face să avem și mai mari dubii că Andreea Popescu are un rol important, dacă nu chiar decisiv, în obținerea contractelor de către Civil Speed.
Așadar, cei 10 angajați, care au semnătura, numele și prenumele pe răspunsul nostru, nu trebuie protejați, dar membrii comisiilor pentru contractele Civil Speed, trebuie protejați !? Mai mult, în astfel de documente, domnule președinte, doar numele și prenumele se scrie și în nici un caz CNPul sau adresa respectivilor semnatari, pentru a invoca ditamai legislația, degeaba. Să întărim cele explicate, domnule președinte, toți angajații CJ VL au depuse pe site-ul oficial al instituției declarația de avere/interese. Și atunci, întrebăm : care sunt datele cu caracter personal, tot ce deține o persoană fizică dar care pentru că lucrează în instituție a menționat public unde are terenuri, casă, apartament, mașină, credite, bijuterii, numele copiilor, salariile, societatea unde lucrează soțul/soția depozite bancare, etc (informații pe care le poate vedea orice persoană interesată) sau numele și prenumele trecute pe un document numit „Dispoziție” ?
Apreciem răspunsul transmis, dar nu apreciem lipsa de transparență de care ați dat dovadă total nejustificat, întărindu-ne de fapt suspiciunile cu privire la Andreea Popescu, în calitate de șefă la bani cum spun unii, și Amărăzeanu Mircea, constructorul preferat al instituției (dacă nu cumva ați dorit să ne arătați ce bine „cunoașteți” legislația) și nici discriminarea pe care o faceți față de angajați, unii sunt „publici” unii nu…
Extrapolând, ce credeți, Clotilde Armand pentru că a publicat lista cu numele și prenumele, atenție!, copiilor unor membri PSD-ALDE, angajați în funcții publice, a fost dată în judecată pentru că și-a permis să facă public date cu caracter personal – numele și prenumele ? Sub nici o formă. De ce ? Pentru că numele și prenumele celor care activează în instituțiile publice fac excepție de la regulă pentru că noi îi plătim,
domnule Rădulescu,
– care este diferența între numele dvs, care este public, și al unui membru din comisiile Civil Speed, care nu poate fi făcut public ?
– care este diferența între numele Mircea Amărăzeanu, care este public și al Andreei Popescu, care este tot public tot timpul, dar acum nu ?
– care este diferența între numele celor care au semnat răspunsul nostru și numele Andreei Popescu ?
Mai mult, Vasilica Mazilu, Bogdan Lăstun, Sebastian Tămaș, care la fel semnează răspunsul nostru, la care departamente sunt directori generali ? Dar cei 3 consilieri, cei 2 șefi de birou, directorul general adjunc, care la fel semnează răspunsul nostru, în ce departamente activează ?
Următorul articol – dovada că Andreea Popescu semnează contractele Civil Speed și participă la discuții…
Andreea Popescu „s-a calificat” pentru postul final de „șefa mare la banii publici” cu un punctaj final de 172,90 puncte – scris 77,50 puncte, interviu – 95,40. Urmează concursul cu dedicație pentru Monica Gutău, pentru postul de „șefa secundă la banii publici”…