Loading

…la unele proiecte de hotărâri pe care trebuie să le voteze în cadrul ședințelor de consiliu local. Consilierii locali municipali reprezintă autoritatea legislativă la nivel local și, pe lângă anumite alte atribuții, au rolul de a lua decizii privind dezvoltarea localității. Aceștia sunt obligați să acționeze și să voteze în forul legislativ conform angajamentelor luate în campania electorală.

Consiliului Local Municipal Râmnicu Vâlcea, în legislația 2024-2028, este format din 12 consilieri PSD, 5 consilieri PNL, 4 consilieri AUR și 2 consilieri USR. Dintre toți aceștia – 23, un singur consilier, după fiecare ședință ordinară sau extraordinară, emite un punct de vedere cu privire la proiectele inițiate de primarul municipiului, Miricia Gutău.

Pe lângă faptul că, din nou, a punctat lipsa de transparență și suspiciuni la unele proiecte, Dobre a ales ca în ședință să nu mai ia cuvântul pentru a aduce în discuție problemele ridicate de cetățeni, fiind tot timpul ignorat. În schimb, centralizează tot și promite că va transmite punctual instituțiilor abilitate, exact cum a procedat și în cazul sesizărilor legate de stațiile ETA. Consilierul crede că „binele se poate face și în liniște, mai ales când reacțiile celor care pot acționa sunt, din păcate, negative sau ostile – doar pentru a demonstra “puterea””. Ei bine, și de această dată, consilierul local Victor Dobre a explicat ce proiecte a probat și ce proiecte nu a aprobat, dar și de ce.

Feedback după ședința Consiliului Local Râmnicu Vâlcea – 29 august 2025

Astăzi, începând cu ora 10:00, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local pe luna august. Pe ordinea de zi am avut 24 de puncte, la care s-au adăugat ulterior încă 6 puncte suplimentare.

Ce am aprobat:

🔹 Rectificare de buget local – au fost adăugate fonduri importante provenite din PNRR, destinate mai multor proiecte locale. Am intervenit în cadrul comisiilor pentru a solicita detalii privind reabilitarea Casei Olănescu, o clădire de patrimoniu. Mă bucur să spun că s-au alocat primii bani necesari pentru documentație și lansarea licitației. Deși nu avem termene clare, este un pas înainte.

🔹 Filarmonica și SCM – au beneficiat de rectificări bugetare, ca urmare a sponsorizărilor primite:

▫️ 25.000 lei – sponsorizare din partea Casa Auto Vâlcea pentru Filarmonică

▫️ 50.000 lei – sponsorizare din partea Apavil pentru SCM

🔹 Alocația zilnică de hrană a fost indexată la Căminul pentru bătrâni și la Cantina de ajutor social, în conformitate cu noua cotă de TVA.

🔹 Lista autobuzelor în folosință a fost actualizată pentru a include noile autobuze electrice recent achiziționate.

🔹 Sprijin pentru operatori locali – am aprobat prelungirea concesiunii pentru un teren de 5 mp și folosirea temporară a unui spațiu în Piața Centrală de către un agent economic afectat de lucrările de renovare.

🔹 Schimb de terenuri – necesar pentru accesul la noua Creșă de pe strada Morilor.

🔹 Stațiile de încărcare electrică au fost date în administrare către ADP.

🔹 PUZ pentru o clădire mixtă (bloc) în zona Family Center – nu am avut motive să ne opunem, spre deosebire de alte cazuri în care dezvoltările imobiliare s-au propus în zone de case sau fără infrastructură adecvată.

🔹 Modificarea organigramei Creșei Rm. Vâlcea – pentru a include personalul necesar deservirii noii creșe din Goranu.

🔹 Regulamente și salarizări:

▫️ Actualizarea regulamentului Centrului Ioana

▫️ Alinierea salariilor la salariul minim în vigoare în iulie 2024, conform unei decizii judecătorești, pentru: Direcția de Asistență Socială, DADP, Filarmonică, Creșă și SCM.

🔹 Calculul tarifelor pentru lucrările efectuate de DADP – a fost stabilit un nou mod de calcul.

🔹 Reprezentarea municipiului la Forumul cooperării româno-franceze – viceprimarul va participa, la invitația Asociației Municipiilor din România.

🔹 Preluarea fostei clădiri Univ. Constantin Brâncoveanu – aceasta va fi folosită temporar pentru elevii mutați din liceele aflate în modernizare.

🔹 Stabilirea tarifului pentru stațiile de încărcare electrică – 2,64 lei/KW, un preț apropiat de cel al pieței.

Ce nu am susținut:

🔸 Modificările propuse la Intrarea Pribeanu – lipsa de transparență și suspiciunile legate de folosirea abuzivă a unui teren public ne-au determinat să fim rezervați.

🔸 Concesionarea a 4.000 mp din proprietatea privată a municipiului – un istoric neclar și posibil abuzuri anterioare, cu implicații inclusiv în rândul Consiliului Local.

🔸 Desemnarea unui nou membru în CA-ul Apavil – am invalidat votul, ca protest față de lipsa de transparență. Nu cunoaștem persoana propusă, nu a fost prezentă la ședință, și nu a oferit nicio explicație despre competențele sale. Apavil, din păcate, continuă să fie sub așteptările cetățenilor în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite”.

În loc de concluzii,

Rolul nostru este să informăm cetățenii prin modul în care prezentăm informațiile, contribuind la formarea opiniei cetățenilor pe diverse subiecte. Vom promova de fiecare dată acțiuni precum ale consilierului Dobre și vom semnala eventualele abuzuri care ne sunt aduse la cunoștință și nu numai. Dacă ar exista mai mulți Dobre, multe ar fi la locul lor!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.