Loading

Orașul Râmnicu Vâlcea este condus doar de primarul Gutău Mircia, viceprimarii fiind excluși de acesta din echipa de coordonare administrativă a comunității. Edilul și cei doi viceprimari, până la următoarele alegeri, nu pot face o echipă doar de dragul cetățenilor, culoarea politică are întâietate!

Ca în fiecare Unitate Administrativ Teritorială, atragerea de fonduri europene, de a dezvolta facilități pentru investitori și de a crește standardele de viață prin intermediul proiectelor finanțate cu bani europeni, este posibilă doar prin colaborarea autorităților locale cu cele centrale. Acces la astfel de colaborări ar trebui să fie posibile cu ajutorul echipei de guvernare, în cazul nostru primar și viceprimari, echipe pe care nu le găsim de fapt în 90% din administrațiile locale/județene/centrale. Ca atare, în administrația locală a municipiului Râmnicu Vâlcea, fondurile europene/centrale/locale și investițiile în municipiu sunt stabilite și coordonate pe zone/cartiere doar de primarul Gutău.

Introducerea de mai sus vine pe fondul faptului că în articolul de marți, 21 februarie, spuneam despre zona Râureni că este una săracă în modernizări administrative, iar ceea ce a fost făcut nu e în folosul cetățenilor, cam totul fiind executat în bătaie de joc. Feedbackul negativ vine din partea viceprimarului Pîrvulescu Virgil, care nu va putea niciodată să aibă la adresa executivului local un feedback constructiv, și nu doar critic, ori să găsească soluții la problemele ridicate. De ce? Pentru că bugetul local, cum mai sus spuneam, este gestionat doar de primar! Fără acces la buget nu-ți poți stabili obiective realiste prin care să aduci îmbunătățirea standardului de viață al oamenilor pe care îi reprezinți, ca și autoritate locală.

Totuși, în urma comunicatului emis de viceprimarul Pîrvulescu, Gutău obișnuit să-i împiedice acestuia activitatea administrativă, anunță investiții importante în zona Râureni-Stolniceni și în acest an. Edilul susține că extinderea rețelei de alimentare cu gaze, amenajarea cu dale elastice a trecerii CF pe strada Drumul Gării și realizarea de trotuare sunt proiecte ce se vor concretiza.

„Zona Râureni – Stolniceni va beneficia în 2023 de extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, al cărui contract de proiectare și execuție a fost semnat luna trecută și care se află în prezent în faza de proiectare și de obținere a avizelor necesare; se estimează că lucrările la această investiție ce va afecta 56 de străzi cu o lungime de aproximativ 36 de kilometri vor debuta în vara acestui an. Un alt proiect ce se va concretiza începând din cursul acestui an în zona Râureni este cel care vizează amenajarea cu dale elastice a trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Drumul Gării (capătul dinspre Est) și îmbunătățirea semnificativă inclusiv a accesului spre și dinspre firma Boromir. Investiția, a cărei Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) a fost aprobată prin HCL nr. 64/2021, a fost prinsă în bugetul local pe anul în curs. Conform DALI, amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată urmează a se executa pe o lungime de 21,6 m, utilizându-se dale elastice după modelul celorlalte treceri amenajate de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în ultimii ani (pe strada Gib Mihăescu, pe strada Mihai Eminescu, pe bd. Nicolae Bălcescu și pe strada Copăcelu), ceea ce, alături de alte lucrări de reabilitare aferente, va ușura semnificativ traficul auto în zonă. În ceea ce privește trotuarele și rigolele adiacente, acestea se vor realiza prin bugetare locală, lucrările fiind executate de Direcția Administrării Domeniului Public și se vor derula pe o lungime de peste 5 kilometri pe străzile Râureni și Stolniceni, pe întreg parcursul sezonului cald al acestui an”, se arată în comunicatul de informare.

În loc de concluzii,

Gutau are banii și ajutor în consilierii PER/PSD, Pîrvulescu are intenții bune, dar fără cuțit, iar Gheorghiu este mort, administrativ vorbind!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.