27 total views

S-au finalizat lucrările de asfaltare a 2,9 kilometri de drumuri locale, la Bărbăteşti. Potrivit afirmaţiilor primarului Constantin Banacu, luna aceasta s-au realizat ultimii 275 de metri, în satul Bârzeşti, şi încă 110 metri, lungimea drumului de acces către cochetul stadion din comună.

banacu-constantin (1)„În ceea ce priveşte finanţarea, aşteptăm să ne fie alocate în curând şi fondurile necesare pentru a achita întreaga investiţie. Practic, am avea de primit 5,36 miliarde de lei vechi”, a spus Banacu. Mi s-a spus că la rectificarea bugetară din această lună, CJV nu a primit niciun leu pentru investiţia de pe DJ. Sper să fie alocaţi totuşi bani şi pentru această lucrare, mai ales că nu ar fi deloc un efort financiar atât de mare. Dacă nu se va întâmpla asta, am propus Consiliului Judeţean să declaseze acest drum, adică să-l declare comunal. Iar asta pentru că, din câte am înţeles, se pot obţine fonduri europene printr-un parteneriat între Primăria Bărbăteşti şi Consiliul Judeţean, pentru modernizarea acestui tronson. Astfel, în perioada când se realizează investiţia drumul poate fi comunal, iar apoi va fi trecut, din nou, în administrarea judeţului. În orice caz, trebuie găsită repede o posibilitate pentru a fi rezolvată urgent această problemă. Din păcate, pe 8 septembrie, de ziua comunei Bărbăteşti, vor veni vizitatori din multe localităţi, iar aceştia vor vedea iarăşi un drum jalnic. DJ 646 e o adevărată pată pe obrazul comunei, iar asta nu-mi place deloc”, a spus Constantin Banacu.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.