Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a avut, săptămâna trecută, în cadrul unei vizite în Italia, o serie de întâlniri cu oficiali din domeniul justiției. În cadrul acestora s-a discutat despre extrădarea fugarilor români – în vederea executării pedepselor a cetățenilor români, condamnați definitiv și aflați pe teritoriul Italiei, a transmis, luni, DNA.
„Finalitatea oricărui dosar penal, în cazul unei condamnări, vizează executarea pedepsei și recuperarea produsului infracțional. Statul român are datoria de a face tot ceea ce este posibil pentru ca toate persoanele condamnate și care au reușit să se sustragă de la executarea pedepsei să fie aduse în țară și să-și execute pedeapsa. Din fericire, dialogul pe care l-am avut cu partea italiană, alături de Ministrul Justiției, de Procurorul general, a fost extrem de constructiv și sunt convins că, prin dialog și cooperare, vom reuși să găsim o cale prin care astfel de situații să nu se mai repete în viitor, iar cazurile care sunt în acest moment pe rol să își găsească o rezolvare favorabilă pentru partea română”, arată sursa citată.
2024-03-19