Loading

Viceprimarul Virgil Pîrvulescu, în data de 16 martie 2021, a atacat în contencios administrativ și fiscal, decizia de anulare a mai multor acte administrative, aplicată de secretarul municipiului Ionuț Didoiu. La 2 luni distanță, instanța a decis că Didoiu este depășit de situație, a greșit sau nu mai este secretarul municipiului executând ordinele edilului Gutău. Una din trei !

„Obligă pârâtul să contrasemneze sau să motiveze refuzul de a contrasemna hotărârile adoptate în şedinţa ordinară a Consiliului local Râmnicu Vâlcea din data de 26.11.2020, depuse cu adresa nr. 45303/02.12.2020. Obligă pârâtul să înregistreze hotărârile în registrul special, să asigure publicitatea acestora şi să le comunice prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.

Cu siguranță secretarul va face recurs !

Să nu uităm ce rol important în administrația locală are acest secretar și anume – asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul Primăriei și în nici un caz executantul primarului !!!

Viceprimarul, Gheorghiu Andrei, în ce ligă joacă ?

Vedem că în proces cu Didoiu s-a dus doar viceprimarul Pîrvulescu, Gheorghiu oare de ce ? În aceste condiții mai putem vorbi de o alianță ? Clar, nu ! Cu alte cuvinte avem un viceprimar laș sau vândut !?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.