26 ianuarie, o dată care decenii la rând a fost „ziua sfântă” a calendarului oficial, cu omagii pe stadioane și poezii recitate cu nod în gât. Oamenii din Vâlcea, mai ales cei care au trăit acele vremuri, vor înțelege imediat „confuzia” – un lider care se crede de neînlocuit și care tratează județul ca pe propria moșie. O zi de analiză critică a moștenirii unui tip de leadership care, culmea, pare să înflorească și azi în anumite locuri.
Cultul personalității la nivel local: discursuri video din birou, poze aranjate, lipsa contactului real cu strada. „Patriotismul” de paradă: declarații sforăitoare de Ziua Unirii, în timp ce problemele reale sunt ignorate. Mica Unire, nu a Principatelor, ci a intereselor de clan. Inamicii poporului, cum erau „agenții străini”, acum sunt „presarii răutăcioși”. Averea și „omul nou”, un lider care se pretinde slujitor al poporului, dar acumulează averi inexplicabile.
26 Ianuarie la Vâlcea
Astăzi, 26 ianuarie, ar fi fost o zi de „mare sărbătoare” în calendarul României socialiste. Ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu aducea osanale, portrete triumfătoare și discursuri sforăitoare despre un viitor luminos. Timpul a trecut, regimul a căzut, dar, ironic, ecourile unui anumit tip de leadership par să se audă încă, pe alocuri, chiar și în Vâlcea anului 2026. Nu vorbim de ideologie, ci de un stil de conducere ce preferă izolarea, controlul absolut al imaginii și disprețul față de întrebările incomode.
De la tribună la biroul regizat: O nouă formă de cult al personalității
Pe vremuri, Nicolae Ceaușescu prefera stadioanele pline și tribunele oficiale, de unde saluta masele. Astăzi, unii lideri locali, departe de a fi comparați în anvergură, par să fi reînvățat lecția controlului imaginii. Asistăm la o reticență crescută de a participa la evenimente publice reale, preferând în schimb mesaje video preînregistrate, transmise din birouri impecabile. Această „prezență digitală” este echivalentul modern al „tribunei oficiale”: te adresezi poporului fără să-l simți, fără să-i răspunzi la întrebări. Ești acolo, dar nu ești cu ei.
„Unitate” pentru cine? De la „Marea Unire” la mica dezbinare
Ziua Unirii Principatelor a fost, pe vremuri, un prilej pentru discursuri patriotice, subliniind forța „unității” în jurul conducătorului. Astăzi, de Ziua Unirii, am văzut un lider județean absent de la evenimentul public, preferând să își trimită mesajul dintr-un birou, în timp ce alte oficialități au fost prezente în stradă. Asemenea gesturi trădează nu o unitate națională, ci o dezbinare la nivel local, unde interesele de clan și orgoliile personale par să primeze în fața protocolului și a bunului simț. „Unitatea” devine un slogan gol, o „marfă” afișată pentru public, în timp ce în culise se joacă „la rupere”.
„Dușmanii” de ieri și „răutăcioșii” de azi: presa, ținta veșnică
Dacă pe vremuri, „dușmanii poporului” erau „agenturile străine”, astăzi, pentru unii lideri locali, inamicul public numărul unu este presa care își permite să pună întrebări. Când un jurnalist cere explicații despre o avere care nu se justifică, sau despre modul în care banii publici sunt cheltuiți, răspunsul este invariabil: „comentarii răutăcioase” și „speculații”. Este aceeași încercare de a decredibiliza mesagerul pentru a evita mesajul, o tactică veche de când lumea și dictaturile. Spre finalul regimului comunist, exista o discrepanță uriașă între discursul despre „omul nou” și realitatea familiilor de nomenclaturiști care prosperau pe spatele tuturor. Ironic, chiar și azi, asistăm la situații în care averile unor lideri locali par să crească exponențial, fără o justificare clară din venituri oficiale. Refuzul de a clarifica aceste aspecte, de a depune o declarație de avere transparentă, nu face decât să alimenteze suspiciunile că, și azi, unii confundă funcția publică cu o moșie privată.
Concluzia? O istorie care ne învață, dacă vrem să învățăm…
26 ianuarie, o zi de tristă amintire pentru mulți români, ar trebui să fie un memento: puterea absolută, lipsa transparenței și disprețul față de vocea publică duc întotdeauna la dezastru. La Vâlcea, sperăm ca aceste ecouri ale trecutului să rămână doar ecouri, și să nu devină o realitate pe care o regretăm din nou.
