49 total views

Din culisele ALDE
Screenshot_2016-03-13-07-48-03-1Vinerea trecută a fost zarvă mare la sediul ALDE. Două evenimente au creat mulțumiri și mai ales nemulțumiri, în sânul membrilor de partid. Primul a fost acela că ALDE și-a lansat candidații pentru alegerile locale. Cel de-al doilea, a fost că la această lansare a lipsit chiar președintele, Dan Nițu.

Ca să înțelegem lipsa președintelui la această acțiune importantă, trebuie să ne întoarcem în urmă cu câteva zile când un grup de pesediști (nume importante de pe scena politică vâlceană, pe care deocamdată le ținem ”sub acoperire”) s-au dus cu jalba în băț la capitală. Au ajuns la Daniel Constantin și Tăriceanu (copreședinții ALDE), pe filiera Loredanei Drăgănescu Florescu. Aceasta s-a lăsat convinsă deoarece și ea era supărată pe Dan Nițu, care schimbase candidatul ALDE pentru primăria Horezu. Îl schimbase tocmai pe tatăl Loredanei, consilierul Drăgănescu, cu Cristian Nițu, care a mai fost primarul Horezului înaintea lui Ilie Fârtat.
Astfel ajunși la sediul ALDE, grupul pesediștilor, erijați în apărători ai conservatorilor, le-au cerut lui Constantin și Tăriceanu să numească și la Vâlcea un copreședinte conservator, așa cum s-a întâmplat în toată țara. S-au lovit de refuzul celor doi, care le-au spus că în statutul ALDE este specificat că dacă președintele unei organizații județene este parlamentar (în cazul nostru, Dan Nițu), nu mai există funcția de copreședinte. Trebuie specificat faptul că grupul de pesediști are strânse legături cu un grup de firme care lucrează pentru CET Govora și că aveau nevoie să pună un om de-al lor în fruntea ALDE.
Parlamentarul Dan Nițu a aflat ultimul de manevra pesediștilor și, vinerea trecută, s-a dus la București să rezolve această problemă foarte delicată. Copreședinții ALDE i-au spus că ar fi bine să cedeze funcția de președinte în favoarea lui Dorel Jurcan. Numai că, Jurcan n-a vrut și Nițu a fost trimis la Vâlcea să rezolve conflictul și să calmeze spiritele. Acesta a fost motivul pentru care copreședinții ALDE, Tăriceanu și Constantin, n-au mai venit la Vâlcea la lansarea candidaților, evitând scandalul, cu toate că ALDE Nițu își pusese mari speranțe în prezența lor.
De partea cealaltă, Costi Rădulescu a aflat de jocul de glezne al trădătorilor din propriul său partid și i-a sancționat nepunându-i pe listele cu candidați pentru CJ pe locurile eligibile și nici candidat ALDE la funcția de primar al municipiului, care trebuia să fie unul dintre pesediștii trădători. Se pare că aceștia sunt în căutarea unui partid, care să-i recicleze și să-i pună în fruntea listelor. Lui Costi Rădulescu nu-i mai pasă de ei, rămânând ferm pe poziție.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.