Loading

Alegerile parlamentare bat la ușă, iar parlamentarii PSD în funcție au început să declare încontinuu afirmațiile mincinoase aruncate în spațiul public de liderul lor, Marcel Ciolacu, în speranța că vor prinde încă un mandat.

O declarație în acest sens am prins de la deputatul PSD vâlcean – Daniela Oteșanu – care nu face excepție, ieșind la rampă cu precizări pe tema noii legi a pensiilor, o lege prin care peste 800.000 de pensionari s-au trezit cu pensiile contributive furate.

“Primul ministru a solicitat ca tuturor pensionarilor să li se trimită zilele viitoare un document oficial prin care să fie informați despre faptul că pensia lor NU SCADE! Românii trebuie să aibă garanția că nu scade nici o pensie și orice greșeală se poate repara! Și orice sumă se recuperează! 3,8 milioane de pensii cresc, adică, 83% din total!”, susține Daniela Oteșanu, care „a omis” să spună că măsura este valabilă pentru pensionarii în plată, nu și pentru cei care vor ieși la pensie începând cu data de 1 ianuarie 2025.

Așadar, arătându-ne o lipsă de maturitate în judecată și în comportare, a precizat, cu o seninătate ieșită din comun, că premierul a solicitat ca tuturor pensionarilor să li se trimită zilele viitoare un document oficial… „de calmare”. Cu alte cuvinte, bani aruncați inutil pe scrisori „de dragoste electorală” prin care pensionarii să fie informați despre faptul că pensia lor nu scade, dumneaei îmbrățișând această aberație, de parcă „documentul oficial” s-ar transmite către pensionari pe cheltuiala ei și nu din bani publici și nu doar pentru a se câștiga alegerile. Serios, doamna Oteșanu!?

Vorbim totuși despre o declarație contrazisă de președintele Casei Naționale de Pensii, dar și de ministrul Muncii, Bucura Oprescu. Mai mult, există peste 140.000 de contestații făcute de pensionarii afectați de eroarea sistemului de calcul, care a costat peste 130 de milioane de euro. Cum e posibil să susțineți la unison că pensionarii jecmăniți de pensiile contributive pot să trăiască din pensia socială, acordată ca pomană de PSD, pe o perioadă nedeterminată?

Daniela Oteșanu, știm, lumea se vede altfel din locul călduț de parlamentar, unde salariul de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, iar liderii de grup mai încasează în plus și circa 2000 de lei. Președinții celor două Camere au cele mai mari salarii, ei încasează aproape 24.000 de lei brut pe lună, adică peste 13.000 de lei net. Ce trebuie să știe pensionarii este că dumneavoastră încasați în medie și o sumă forfetară de 30.000 de lei pe lună, pentru funcționarea cabinetului parlamentar, iar statul vă mai acordă lunar 4.600 de lei pentru chirie și 400 de lei/zi sub formă de diurnă. Călătorii gratuite cu CFR, zbor gratuit dus/ întors, pe săptămână, un telefon cu abonament gratuit și multe alte facilități. Toate doar pentru a sta pe scaunul parlamentar, fără a aduce și cea mai mică contribuție județului Vâlcea ori cetățenilor acestui județ.

Să nu uităm, aleșii beneficiază și de pensie specială. În prezent plătim un million de euro pe an pentru cei 827 de parlamentari pensionari care au “muncit pe rupte”, pe un program de lucru mai mic decât al unei persoane cu handicap: luni de la 16.00-18.00; marți și miercuri de la 10.00 la 18.00, joi și vineri au program liber ales în circumscripțiile electorale. Deși s -a votat un referendum de reducere a numărului de parlamentari, Parlamentul are tot 466 de membri: 136 senatori și 330 de deputați. Mulți inutili, leneși și dezinteresați.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.