122 total views

Recentele permutări de pe scena politică vâlceană, au dat peste cap calculele matematice făcute de liderii politici locali. Pentru majoritatea dintre ei, demisia lui Dan Nițu a constituit o mare surpriză, nu și pentru noi, primii care am anticipat plecarea lui, cu toate că nimeni nu ne-a crezut, fiind chiar și înjurați de cei de la ALDE și de presa aservită. Ne-am asumat riscul și iată că previziunea noastră s-a adeverit, Dan Nițu și-a dat demisia din ALDE și din Senat, iar ziariștii de zece lei au rămas cu… pixul în gură.

buican-si-nitu-c

Este adevărat că demisia lui Nițu și din Senat, ne-a luat și pe noi pe nepregătite. Cauza, spune Dan Nițu, este aceea a cercurilor de interese, despre care și noi scriam într-un material publicat recent, unde nu am dat nume, dar am promis că o s-o facem. A venit momentul să dăm publicității acele nume, care au generat o situație extrem de gravă determinând un senator să-și dea demisia din Senatul României și care vor rămâne vii în conștiințele alegătorilor la capitolul ”așa nu” și, cu siguranță, vor fi taxate la alegerile din 5 iunie.
Scriam atunci că un grup de pesediști s-au dus la Tăriceanu și Daniel Constantin să le ceară o funcție de copreședinte, în schimbul trecerii lor la ALDE Vâlcea. Tăriceanu le-a spus că statutul prevede că, dacă în fruntea unei organizații județene se află un senator, nu mai e nevoie de copreședinte. Le-a promis în schimb o funcție de președinte executiv și ei au acceptat, semnând adeziunile în fața lui Tăriceanu. Despre grupul pesediștilor, format din Dumitru Lovin, Adrian Bușu,Viorel Bica și Remus Grigorescu, a aflat și Dan Nițu, dar a fost prea târziu, cărțile fuseseră făcute peste capul lui.
Observăm că în această ecuație se află și Bica, patron și soț al șefei Inspectoratului pentru Învățământ Vâlcea. Șe știe că de circa 10 ani, mașinile lui Bica aprovizionează cu cărbune CET Govora, pe un contract semnat între CET și Maria Tudor. Gurile rele spun că mașinile lui Bica pleacă încărcate cu 20 de tone de cărbune și la CET ajung cu 30 – 35. Că diferența ar astupa găurile și pierderile CET-ului. Alții spun că această diferență se transformă în energie, valoarea ei intrând în buzunarele unora, printre care și cei menționați mai sus. Noi nu spunem că este adevărat, din moment ce ne lipsesc dovezile, dar n-ar fi rău dacă organele în drept ar cântări mașinile lui Bica la intrare pe poarta CET-ului. S-ar putea ca să avem parte de ceva surprize.
Așadar, legăturile dintre Bica și grupul celor trei pesediști (foști), sunt cărbunele și Maria Tudor. Printre prietenii de casă ai Mariei, se numără și Cristi Buican, cel ce vrea cu orice preț președenția Consiliului Județean. Acesta avea nevoie și de sprijinul ALDE, ori, în condițiile în care Dan Nițu ajunsese președinte ALDE la Vâlcea, Buican nu mai avea nicio șansă datorită acestui obstacol. Mintea diabolică a lui Buican a lucrat în acest sens și a găsit soluția îndepărtării obstacolului, respectiv a lui Nițu, prin trădătorii pesediști, via Maria Tudor, determinându-l să-și dea demisia cu ajutorul inconștient a liderilor de la centru. Nu ne miră aprobarea lui Daniel Constantin, care a demonstrat că nu-i este străină trădarea și o acceptă, el însuși fiind un trădător al Partidului Conservator pe care, după ce l-a făcut varză în teritoriu, i l-a pus coadă lui Tăriceanu. Nu ne miră nici poziția lui Tăriceanu, care… n-a avut nicio obiecțiune, renunțând cu ușurință la un senator, în favoarea unor trădători, politica la vârf fiind plină de asemenea exemple. Nu ne mai miră nimic.
Ce-și doresc trădătorii din PSD? Păi, în primul rând Remus Grigorescu vrea Primăria Râmnicului și va fi candidatul din partea ALDE. El mizează pe sprijinul pesediștilor nemultumiți de candidatura lui Romeo Rădulescu și bine-nțeles, pe cel al noilor săi membrii de partid și alianțele pe care le vor face ulterior. Adrian Bușu vrea o poziție fruntașă pe listele CJ sau, de ce nu, un post de parlamentar la alegerile din toamnă. Miza lui este cam aceeași cu cea a lui Grigorescu. Dumitru Lovin, însă, își dorește șefia partidului, poziție de pe care poate face jocurile pentru Buican și Maria Tudor. Atât Remus Grigorescu cât și Adrian Bușu, au omis, însă, un lucru extrem de important în ecuația trădării și anume că nici pesediștilor, pe care contează ei, nu le plac trădătorii. E ca în Caragiale: ”Trădare, trădare, dar s-o știm și noi”. Este un moment propice ca între Romeo Rădulescu și nemulțumiții venirii lui în PSD, să se producă adevărata conciliere, conștientizând că din două rele trebuie ales ce e bun. Dacă Romeo este cotat acum cu 20% în preferințele electoratului, prin această împăcare va atinge cota PSD de 40%, spulberând contracandidații. Mircia Gutău nu va intra în această ecuație pentru că și statutul Partidului Ecologist împiedică condamnații să acceadă pe listele de candidați. El speră într-o derogare, dar aceasta nu poate fi făcută trecând peste prevederile statutare, iar dacă totuși se încearcă încălcarea statutului, Gutău va fi contestat la BEJ. Așadar, din acest punct de vedere putem spune, de pe acum, că Romeo Rădulescu ESTE viitorul primar al Râmnicului.
Va fi interesantă poziția lui Costi Rădulescu, care ar trebui să meargă la București și să-i spună lui Dragnea ce face aliatul său, ALDE, la Vâlcea. Că în loc să sprijine candidații PSD la Consiliul Județean și la Primărie, ALDE îl va sprijini pe Buican de la PNL, favorizând astfel liberalii și va avea propriul candidat pentru Primărie, care își va frânge gâtul. Se va rupe oare lanțul slăbiciunilor la nivel central? Vom Vedea. Cert este faptul că Rădulescu nu s-a lăsat dus de nas de cercul de interese al trădătorilor, spulberându-le visul de parvenire pe banii Mariei Tudor.
În ceea ce-l privește pe Cristi Buican, acum își freacă mâinile de mulțumire că a reușit să împuște doi iepuri dintr-un foc. La îndepărtat pe Nițu și și-a pus oamenii de paie în fruntea ALDE. El crede că această manevră îi va netezi calea spre Consiliul Județean. Numai că, el nu a luat în calcul faptul că în teritoriu ALDE este construit pe structurile Partidului Conservator, fost umanist și că umaniștilor nu le-a plăcut niciodată trădarea și trădătorii. Aceștia vor părăsi în curând, in corpore, barca ALDE (unii au și făcut-o deja) și se vor întoarce la partidul mamă, respectiv Partidul Puterii Umaniste, lăsându-l pe Buican cu degetul în gură. Nici Mircia Gutău, fiind împiedicat să candideze, nu va mai avea niciun motiv să-l sprijine, așa că alergăturile lui Buican prin județ ca să le facă ecologiştilor organizații, vor rămâne fără niciun rezultat.
Daniel Nițu este singurul politician vâlcean care a dovedit că are coloană vertebrală. El nu s-a lăsat mânjit de rahatul politicii vâlcene și nici nu a vrut să fie marioneta cercurilor de interese. Conștiința lui l-a determinat să-și dea demisia și să iasă din această mocirlă. El spune că nu mai vrea să facă politică, însă, nu-și poate abandona cu atâta ușurință prietenii, colegii de partid și pe toți cei care și-au pus speranțele în el. Jigodismul lui Buican, determinat prin comportament și mod de gândire și prin trădarea propriului partid, trădările cercurilor de interese, care vor fi taxate exemplar la alegerile din iunie, i-au netezit calea spre Consiliul Județean. Nu-i rămâne decât să se înscrie la un partid care poate fi PSD, partid care-l va primi cu brațele deschise și atunci Dan Nițu va fi cu siguranță președintele Consiliului Județean. Ar fi o alegere înțeleaptă, mai ales că este prieten cu Costi Rădulescu și ar fi singura soluție viabilă pentru PSD, care va ieși la alegeri cu un candidat valoros, echilibrat și cu o coloană verticală dreaptă. Costi Rădulescu are nevoie de Dan Nițu și viceversa, amândoi luptând împotriva cercurilor de interese atât ”în orașul păscut de tranvaie, unde grâul e musafir”, vorba poetului Mircea Dinescu, cât și în întreg județul. Să nu ziceți că nu v-am spus!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.