61 total views

Senatorul Dan Niţu aduce primele puncte pentru Victor Stănculescu şi Bogdan Popescu în competiţia internă din PNL pentru CJ Vâlcea. Consilierul judeţean Victor Stănculescu şi Bogdan Popescu, consilier personal al preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, au împuşcat primele puncte în competiţia internă pentru stabilirea listei cu candidaţi la CJ din vara anului viitor cu o neaşteptată lipsă de scrupule.

foto/impactreal.ro

conferinta_pnl

Vineri, 2 octombrie, cei doi au fost prezenţi într-o conferinţă de presă, alături de senatorul Adrănel Cotescu, motiv pentru care ar trebui să bifeze fiecare câte trei puncte. Alte puncte ar trebui să înregistreze fiecare şi datorită preluării mesajului lor principal de o serie de jurnalişti în dezbateri TV la care au fost invitaţi sau în publicaţiile în care au fost citaţi. Din păcate, aproape niciunul dintre jurnalişti nu a sesizat că pretextul a fost, în realitate o farsă, fără nici cea mai mică legătură cu funcţiile publice pe care le deţin cei doi, ceea ce reprezintă din start o notă negativă pentru imaginea lor, anume că au încercat să “fenteze” concurenţa şi să-şi actualizeze notorietatea pe o temă neinteresantă pentru opinia publică. Subiectul pe care l-au abordat a fost unul pompieristic, ataşamentul lor faţă de senatorul Dan Niţu, cel care a demisionat în urmă cu câteva luni din calitatea de Preşedinte al Colegiului motivând la vremea respectivă, printre altele, că este deranjat de faptul că unii din colaboratorii săi direcţi au fost înlocuiţi în anumite localităţi, peste voinţa sa, de apropiaţi ai co-preşedintelui Cristian Buican precum Victor Stănculescu şi Bogdan Popescu. În plus, “deschiderea” strategiei de comunicare pe subiectul amintit, a fost “făcută” în seara dinaintea conferinţei, tocmai de către ediţia online a publicaţiei deţinută de tatăl lui Bogdan Popescu, o dovadă că fair-play-ul este departe de a fi un principiu de bază în strategia celui înscris în cursa internă a PNL.

Declaraţii de susţinere nesolicitate explicit de cineva

“Am citit mai multe articole în care se spunea că senatorul Dan Niţu pleacă din PNL din cauza lui Victor Stanculescu şi Bogdan Popescu, pentru că au «cotropit» Colegiul Balceşti, deoarece eu răspund de localitatea Zătreni şi domnul Bogdan Popescu de localitatea Grădiştea. (…) Din anul 2007, de când am venit în PNL, am activat doar pe Colegiul Nord şi mi-am creat aici prietenii, structuri politice aproape în fiecare localitate a Colegiului Nord. În urma discuţiilor purtate în Consiliul Judeţean Executiv al PNL, având în vedere că în aceste localităţi (Zătreni şi Grădiştea) sunt anumite probleme, s-a considerat, prin vot majoritar, ca noi doi sa facem parte din Colegiul Bălceşti. Îmi arăt, încă o dată, în faţa dumneavoastră, susţinerea pentru senatorul Dan Niţu. Îl susţin în continuare în cadrul Partidului Naţional Liberal şi în 2016 pentru un nou mandat privind Senatul României”, a spus Victor Stănculescu.
“Citind de mai multe ori spusele senatorului Dan Niţu, într-un articol, mi-am dat seama că lucrurile merg prea departe. Doresc să spun că între mine, domnul Victor Stănculescu şi domnul senator Dan Niţu nu a existat niciodată nici un fel de conflict. (…) L-am rugat pe domnul senator Dan Niţu să nu procedeze la plecarea din PNL. L-am asigurat şi atunci, îl asigur şi acum, că dacă eu reprezint o problemă într-adevar, cum spune dumnealui, sunt gata sa fac un pas în spate, din orice poziţie pe care o am în interiorul PNL sau ca urmare a sprijinului pe care mi l-a dat Partidul Naţional Liberal. (…) Nu este normal să stam indiferenţi la plecarea niciunui membru din Partidul Naţional Liberal, mai ales a unui membru vechi şi de forţă, aşa cum este domnul senator Dan Niţu”, a spus şi Bogdan Popescu.
Trebuie menţionat că declaraţiile celor doi vin şi în contextul în care rezultatele sondajului de opinie comandat de PNL cu privire la şansele unor posibili candidaţi de a obţine victoria în alegerile locale de la anul viitor îl dau ca favorit pe fostul edil Mircia Gutău, ceea ce maximizează şansele ca el să fie candidatul PNL. În această situaţie, este puţin probabil ca senatorul Dan Niţu să mai părăsească PNL, alături de Cristian Buican el păstrând în continuare şanse de a fi desemnat candidatul PNL la funcţia de preşedinte al CJ Vâlcea.

Criteriile de selecţie a candidaţilor pentru CJ

1a. Participarea la sedinta lunara CLEX/BPL din localitatea de care raspunde 2p
1b. Participarea la sedinta CL din localitatea de care raspunde 2p
1c. Cotizatia achitata la zi a organizatiei de care raspunde 2p
1d. Participare la un eveniment local reprezentativ pentru localitate sau judet 1p
1e. Inscrierea unui primar in functie in PNL 10p
1f. Inscrierea unui viceprimar in functie in PNL 5 p
1g. Participarea la actiunea aprobata de CJEX / BPJ , BPN etc. 1p
1h. Organizarea unei actiuni politice locale recunoscuta de BPJ 3p

2a. Scoala profesionala 1p
2b. Diploma Bacalaureat 2p
2c. Diploma Licenta 3p
2d. Diploma Master 3p
2e. Doctorat 5p
2f. Comunicare stiintifica 2p
2g. Articol in literatura de specialitate 3p
2h. Lucrari stiintifice publicate ( carti,tratate…) 5p
2i. Actiune sociala,culturala etc. organizata 5p
2j. Este membru al unei comisii de specialitate a PNL 1p
2k. Presedinte de comisie de specialitate 3p
2l. Membru comisie nivel national 3p
2m. Presedinte comisie nationala 10p

3a. Contributie suplimentara (donatie) 1p/ 100 lei
4a1. Lipsa la sedinta CL, CJ, PARLAMENT -2p
4a2. Luare de cuvant in sedinta CL,CJ, PARLAMENT 2p
4a3. Elaborarea si prezentarea unui proiect de hotarare aprobat de CL,CJ, PARLAMENT 10 p
4b1. Sustinere conferinta de presa 3p
4b2. Participare emisiune dezbatere politica 2p

Adrian PANĂ

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.