Marile afaceri cu statul nu se mai fac la colț de stradă, ci se desenează direct pe facturi, sub acoperirea unor contracte perfect legale.
Investigația jurnalistică despre Casa Olănescu a pornit de la o realitate dureroasă: o clădire-monument de clasa A, lăsată fără acoperiș și abandonată intemperiilor încă din anul 2017. Am continuat prin a analiza jocurile stranii din sistemul electronic SICAP și am expus „hub-ul” de familie cu zero angajați și firme-oglindă care funcționează în satul Vlădești, din Vlădești/Vâlcea, la numărul 414A.
EPISODUL 4 (CONCLUZIA) | Secretele din spatele unui circuit de interese
Astăzi, în acest episod final, tragem linia și punem cap la cap piesele unui puzzle administrativ care ne arată cum se gestionează, în realitate, marile contracte de la vârful Primăriei Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere juridic, totul pare perfect acoperit de hârtii legale. Însă, din punct de vedere al analizei de risc administrativ, se pare că asistăm la un model complex de inginerie financiară conceput pentru a asigura controlul absolut asupra fondurilor publice.
De ce a fost anulată licitația în ianuarie? Timpul înseamnă negociere
Unul dintre cele mai mari semne de întrebare din această afacere rămâne calendarul procedurii din iarna trecută. Pe 24 octombrie 2025 se lansează licitația. Pe 13 noiembrie se deschid ofertele. În acel moment, Primăria Râmnicu Vâlcea a văzut exact cine a venit la masă, ce prețuri s-au cerut și ce parteneri s-au declarat. În mod normal, urma evaluarea tehnică și atribuirea. În schimb, pe 12 ianuarie 2026, procedura este anulată brusc sub simplul motivul: „altele”. Clădirea este lăsată sub zăpadă și ploaie încă o iarnă. De ce? În administrația publică, o anulare urmată de o relansare identică la doar câteva săptămâni distanță (pe 18 februarie) este interpretată de experți ca o fereastră de timp necesară pentru reașezarea taberelor. Când ofertele inițiale nu corespund planului de interese locale sau când un constructor mare vine în teritoriu fără a deține o interfață locală agreată, sistemul se poate bloca controlat. Relansarea procedurii se pare că a adus la masă exact formula câștigătoare: un gigant de la Suceava legat în consorțiu cu rețeaua de familie din Vlădești și specialiștii conectați la București.
Traseul complicat al unei colaborări în teritoriu
Mircia Gutău este un politician cu o experiență uriașă, care a demonstrat de-a lungul anilor că nicio lucrare majoră nu trece de biroul său fără o monitorizare strictă a fiecărui detaliu. Intrarea firmei General Construct SRL din Suceava pe piața din Vâlcea urmează o logică de afaceri foarte clară. Însuși administratorul firmei din Vlădești a admis, printr-un mesaj pe care ni l-a transmis, că „legătura cu firma din Suceava s-a făcut strict pentru a începe o colaborare de afaceri în țară”. Această declarație confirmă exact miezul investigației noastre: companiile mari din exterior conștientizează că, pentru a derula proiecte de milioane de euro într-un fief administrativ local, au nevoie de un partener de încredere din teritoriu care să le asigure sprijinul logistic și trecerea rapidă a documentelor.
Împărțirea contractului în 6 firme diferite
Mecanismele moderne de redistribuire a beneficiilor economice au evoluat și nu mai au nicio legătură cu vechile practici în afara legii. Astăzi, totul se realizează la vedere, prin contracte comerciale perfect valabile. Împărțirea contractului de 10,8 milioane de lei cu TVA în nu mai puțin de 6 entități juridice distincte (General Construct, SPA Inovations, The Ald Group și trei subcontractanți din Moldova) servește unor scopuri precise:
– diluarea controlului – dacă vreo instituție de audit va dori vreodată să verifice rentabilitatea proiectului, se va izbi de facturi încrucișate între mai multe județe, făcând urmărirea banilor extrem de dificilă.
– redirecționarea profitului – banii publici intră curați în conturile liderului din Suceava. De acolo, prin contractul de proiectare și consultanță tehnică de 575.600 lei fără TVA, o parte consistentă pleacă spre conturile THE ALD GROUP S.R.L. din Vlădești. De la numărul 414A, unde funcționează și firma-oglindă Global Mapping, profitul poate fi retras legal sub formă de dividende. Este canalul perfect, oficial și curat, prin care o felie importantă din bugetul local se întoarce exact în sfera de influență care a asigurat succesul licitației.
Documentat, legal și de neclintit
Reabilitarea Casei Olănescu va fi, cel mai probabil, un succes pe hârtie. Clădirea va primi un acoperiș nou, iar rapoartele către Uniunea Europeană vor fi bifate ca fiind corecte. Însă, adevărata lecție pe care această anchetă o lasă în urmă este despre modul în care banul public este direcționat prin rețele de interese bine puse la punct. O microfirmă înființată într-un sat de lângă Râmnicu Vâlcea, raportând zero angajați și pierderi în acte, a devenit o piesă obligatorie pe care marii constructori ai țării au fost nevoiți să o adopte pentru a putea lucra în acest județ. Atunci când o investigație jurnalistică este scrisă cu legea în mână și cu cifrele oficiale în față, ea devine un avertisment pentru oricine crede că banii comunității sunt o feudă privată. Ancheta rămâne deschisă pentru instituțiile statului care mai au curajul să verifice documente.
Notă finală a redacției pentru Primăria Municipiul Râmnicu Vâlcea și firmele partenere
Acum, că ancheta jurnalistică despre Casa Olănescu a luat sfârșit, dacă primarul Mircia Gutău, aparatul de specialitate al instituției sau reprezentanții societăților comerciale menționate în această anchetă consideră că datele au fost interpretate greșit sau că anumite aspecte tehnice nu sunt conforme cu realitatea lor, îi invităm să ne transmită un Drept la Replică. Redacția noastră manifestă o deschidere totală și îl va publica integral. Precizăm însă, foarte clar, regulile acestui demers: solicităm părților interesate să detalieze, punct cu punct și strict pe subiect, argumentele tehnice și documentele care ar demonta cele scrise de noi. Dacă documentele primite la redacție sub denumirea de „drept la replică” vor conține jigniri, atacuri la persoană sau amenințări cu instanța în loc de clarificări concrete, ne rezervăm ferm dreptul legal de a nu le publica! Legea presei și codul deontologic ne obligă să oferim spațiu pentru adevăr și argumente, nu pentru frustrări, amenințări sau încercări de intimidare. Cine are argumente reale, le pune pe masă cu documente. Cine recurge la jigniri, își arată doar slăbiciunea. Punctele de vedere oficiale, scrise civilizat și strict pe subiect, sunt așteptate pe adresa de mail de redacției – timpuldevalcea@yahoo.ro
Imaginea atașată demonstrează că după finalizarea investiției, Casa Olănescu va fi administrată printr-o colaborare între Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și Arhiepiscopia Râmnicului – deținătoarea spațiului în care acest obiectiv este amplasat, alături de Schitul Inîtești și de clădirea Aeminarului Teologic Sfântul Nicolae.