104 – pentru, 24 – împotrivă: acesta este rezultatul votului în Senatul României privind numirea diplomatului vâlcean, Lilian Zamfiroiou, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. Este un scor care spune totul şi nu mai trebuie comentat.
Viaţa mi-a oferit prilejul, dar şi şansa de a cunoaşte un om asupra căruia, de fiecare dată, la fiecare întâlnire, nu m-am putut abţine să nu revărs sincere valuri de admiraţie pentru gesturile şi vorbele sale calculate, totdeauna cu miez şi adunate în propoziţii clare, cu subiect şi predicat.
Primele infuzii relaţionale s-au consumat în scurta perioadă cât a lucrat la punerea în operă, alături de o entuziastă şi vizionară echipă de ziarişti, a primului cotidian particular din România, imediat după evenimentele din Decembrie 89, un om cu privirea şi sufletul deschise spre orizonturi abia bănuite la acea vreme, însă clar vizualizate de către tânărul interlocutor. De atunci mi-am dat seama şi mi s-au întărit convingerile că omul acela reprezenta un etalon pentru perspectivă. Şi mulţumesc Domnului că nu m-am înselat.
Azi, Lilian Zamfiroiu este diplomat de carieră şi de 7 ani este adjunctul ambasadorului român la UNESCO dl. acad. Nicolae Manolescu. A fost, deci, o perioadă în care a acumulat multă experienţă în dinamica universului cultural – internaţional – diplomatic. UNESCO exclude orice parti-pri-uri politice, iar Lilian Zamfiroiu a demonstrat că ştie să se menţină în afara unor relaţii de acest fel, niciodată nu a dat ocazia să poată fi măcar bănuit de partizanat. Dimpotrivă, atât cât îl cunosc şi pot spune că-l cunosc bine, Lilian Zamfiroiu ştie să fie un foarte bun partener de dialog, mai ales pe zona obiectivităţii culturale, aceste calităţi fiindu-i cizelate şi de valoroasa experienţă diplomatică.
Pus astăzi în faţa unui exerciţiu diplomatic şi de manageriat cultural atât de important, nimeni nu se aştepta la o aprobare unanimă, mai ales din partea unor aspiranţi la o astfel de ascensiune. Însă caracterizarea pe care i-au făcut-o fostul ambasador român în Franţa, Teodor Baconschi, şi criticul literar Alex Ştefănescu, mi se pare cea mai nedreaptă şi, într-un fel, pătimaşă. Amândoi consideră că noul preşedinte al Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, nu ar avea piloni de susţinere în creaţia culturală. Cu siguranţă, nici unul, nici altul nu ştiu măcar că literatura de istorie a diplomaţiei a fost îmbogăţită cu o carte de mare valoare, un studiu de referinţă privind “Relaţiile diplomatice româno – italiene între 1918 – 1940”. Este o carte de excepţie şi de mare profunzime analitică despre o periodă critică, de răcire a relaţiilor multiseculare, între România şi Italia, mai ales după ce “fascia” lui Musolini a declanşat politica făţişă a expansionismului şi hegemonismului care avea să-şi pună amprenta şi asupra României prin Dictatul de la Viena, al cărui partizan a fost şi contele Ciano, ministrul italian de externe din acea vreme.
Primind din partea Senatului României sceptrul de preşedinte al Institutului Cultural Român am ferma convingere că distinsul nostru conjudeţean Lilian Zamfiroiu va reuşi într-un timp foarte scurt să pornească la turaţia necesară motoarele uneia dintre cele mai importante instituţii ale ţării în relaţia cultural – diplomatică cu statele lumii, iar în interior va reuşi să armonizeze colaborarea cu toţi factorii culturali indiferent că vorbim despre marile personalităţi sau instituţii din sistem.
ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea