…de minciună și risipă. Clubul Sportiv Vâlcea 1924, finanțat din bugetul public al Consiliului Județean Vâlcea, a emis un comunicat oficial la scurt timp după publicarea hotărârii Tribunalului de Arbitraj Baschetbalistic (BAT), hotărâre care obligă Clubul la plata a peste 120.000 de euro către Toni Katic.
Clubul a anunțat că va ataca hotărârea BAT la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (CAS) de la Lausanne, considerând decizia ca fiind netemeinică. Apărarea Clubului: „accidentare anterioară contractului”. În comunicatul său, CS Vâlcea 1924 se concentrează exclusiv pe argumentul legal, susținând că sportivul Toni Katic era inapt fizic și medical anterior începerii contractului său oficial (1 septembrie 2023). Conform clubului, Katic ar fi sosit la Râmnicu Vâlcea pe 16 august 2023 și ar fi reclamat dureri la genunchi pe 18 august, fiind evaluat la 23 august cu o ruptură de ligament încrucișat. Conducerea clubului arată că lipsa aptitudinii medicale condiționa intrarea în vigoare a contractului.
Clubul Sportiv Vâlcea 1924 critică vehement decizia BAT, arătând că tribunalul ar fi reținut în mod eronat o pretinsă „modificare prin conduita părților” a unui acord care trebuia modificat doar în scris. Tăcerea asurzitoare: minciuna cu sponsorizările și haosul Clavell. Deși clubul a emis un comunicat extins, dedicat exclusiv apărării legale în cazul Katic, a ales să rămână complet mut în fața celorlalte acuzații grave care vizează modul în care sunt gestionați banii publici. În condițiile în care opinia publică locală și centrală a fost zguduită de dezvăluirile privind haosul managerial și iresponsabilitatea financiară a clubului, declarația oficială ignoră total cele două subiecte majore:
minciuna financiară – Clubul nu face nicio referire la discrepanța de peste 200.000 de euro dintre sponsorizările oficiale încasate (64.500 € total în trei ani de zile) și sumele colosale vehiculate public (peste 270.000 euro în contracte), fapt care indică o tentativă de falsificare a realității financiare
și
degringolada managerială – nu este oferită nicio explicație pentru risipa banilor publici pe contracte de scurtă durată, ilustrată perfect de plecarea rapidă a jucătorului de calibru Gian Clavell, la doar o lună de la semnarea contractului.
Întrebarea care rămâne: cine plătește risipa?
Faptul că CS Vâlcea 1924 a decis să conteste decizia BAT la Lausanne este un drept legal. Însă, concentrarea exclusivă pe un singur caz, ignorând dezastrul financiar și haosul administrativ, nu face decât să întărească acuzația de minciună instituțională lansată de redacția noastră. În timp ce clubul anunță că va consuma și mai multe fonduri publice, pentru a plăti avocații la CAS Lausanne, întrebarea esențială rămâne fără răspuns: cine își asumă risipa de sute de mii de euro și minciuna publică tolerată de Consiliul Județean Vâlcea?