38 total views

De când a apărut pe scena politicii vâlcene, domnul Cristian Buican a vrut să ne arate că este un om “orchestră” care se pricepe la toate şi în fapt la nimic.

Uşor, uşor, ne-a arătat că se pricepe la administraţie publică, la industrie, la agricultură, servicii, politica de apărare şi ultima “cucerire “ – la sistemul de sănătate. Într-un comunicat remis presei locale, dl. Cristian Buican se arată vecsat de condiţiile dezastruoase existente în Spitalul Judeţean Vâlcea.

Cu “mânie proletară”, dl. Buican înfierează pe preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, pentru managementul defectuos de la SJU, unitate aflată în administrarea CJ. Domnul Cristian Buican este uluit de faptul că oamenii sunt obligaţi să-şi cumpere medicamentele şi materialele necesare, sunt lăsaţi să aştepte de către cadrele medicale şi nici nu primesc îngrijiri medicale de calitate.

Văzând cele inserate de dl. Buican, stăm să ne întrebăm dacă nu cumva domnia sa, nu trăieşte într-o lume paralelă şi acum a descoperit lumea reală a românilor. De asemenea, ne întrebăm dacă ideile inserate în comunicat sunt rezultatul consultării cu membru BPJ al PNL Vâlcea, doctorul Gheorghe Folea, nimeni altul decât, preşedintele Consiliului de Administraţie al SJU şi preşedintele Comisiei pentru Sănătate a Consiliului Judeţean Vâlcea. Dacă s-a consultat cu acesta, înseamnă că a aflat că managementul defectuos de la SJU poate fi imputat hotărârilor anacronice luate de Consiliul de Administraţie al SJU sub conducerea colegului de partid al domnului Buican. Dacă nu l-a consultat pe doctorul Folea, domnului Buican i se poate aplica dictonul: “ dacă tăceai, filozof rămâneai!”.

Încercăm să-i oferim d-lui Buican câteva repere care să-l facă să înţeleagă mai bine activitatea la SJU:

– Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat între SJU şi CAS Vâlcea, acoperă plata numai a 30.000 de cazuri pe an , ori SJU furnizează anual circa 70.000 de cazuri. Fiind profesor de matematică, dl. Buican îşi dă imediat seama că 40.000 de cazuri rămân neplătite, situaţie care generează datorii ce nu pot fi achitate nici din resursele Spitalului Judeţean şi nici din conturile Consiliului Judeţean, care prin lege nu pot acoperi decât cheltuieli de infrastructură şi dotare;

– Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea rezolvă circa 95 % din cazuistica medicală a cestui judeţ, celelalte spitale (Drăgăşani, Horezu, Brezoi) având o contribuţie cumulată de 5% din cazuistica judeţeană;

– Medicii şi asistentele unităţii spitaliceşti, sunt recunoscuţi pentru profesionalismul lor, pentru dăruirea lor şi reuşesc în condiţii de dotare insuficientă de lipsa de medicamente şi materiale sanitare, să realizeze un act medical de calitate.
Poate dl. Buican ar trebui să-l întrebe pe colegul Nicolaescu, fostul ministru al Sănătăţii în perioada USL, de ce a redus banii pentru unităţile spitaliceşti şi a mărit fondurile pentru medicina de familie, categorie din care şi doamna Nicolaescu, soţia fostului ministru, face parte.

Ne permitem să-i oferim un sfat gratuit d-lui Buican: înainte de a vă arăta indignat în speranţa că veţi mai obţine câteva voturi de la vâlceni, ar fi bine să vă analizaţi propria activitate, iar pentru domeniile unde nu vă pricepeţi, să încercaţi să discutaţi cu specialişti din acele domenii şi numai după aceea să vă pronunţaţi.

 

Distribuie

Un comentariu

  1. a fost management defectuos ori nu sunt fonduri?Bateti campii cu justificari pt ca dl Buican are dreptate!Habar nu aveti si spuneti numai prostii politice.Spitalul e in moarte si trebuie facut ceva.Sa aveti parte de spital voi astia care spuneti ca ati facut multe.Dr Folea nu conduce spitalul sunt acolo si alti 2 reprez ai cj.Uitati-va pe mana cui a ajuns judetul…si faceti-va bagajele;unii la spital,altii la lucru in strainatate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.