28 total views

În ediţiile trecute din Timpul de Vâlcea, vă relatam despre crima de la Cernişoara. Iată acum revenim cu alte amănunte şi vă spunem ce au dispus procurorii.

 

Potrivit unui comunicat de presă, ieri, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului Govoreanu Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în ziua de 12.09.2013, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, inculpatul a lovit cu un cuţit de bucătărie (cu lama de 10 cm) pe fosta sa noră, victima D.I.E., în vârstă de 39 de ani, în zona supraclaviculară dreapta, în timp ce se afla în apropierea locuinţei acesteia din urmă situată într-o comună din judeţul Vâlcea. Imediat după ce a fost lovită de inculpat, victima a reuşit să fugă, deşi sângera abundent, însă după ce a parcurs câţiva metri, pe fondul hemoragiei interne şi externe, aceasta s-a prăbuşit în şanţul din marginea drumului cu faţa în jos. După ce victima a căzut, inculpatul a mai lovit-o de câteva ori cu un lanţ din metal pe care îl avea asupra sa, în prezenţa copiilor victimei. În urma loviturilor aplicate a rezultat decesul victimei. Reamintim că, la data de 13.09.2013, procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, măsură admisă de magistraţii Tribunalului Vâlcea. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Celelalte ştiri despre CRIMA DE LA CERNIŞOARA le găsiţi la secţiunea  EVENIMENT

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.