38 total views

Acum că scrutinul electoral pentru alegerea preşedintelui naţional PSD s-a consumat, o idee ne tot dă târcoale şi ne cere să o inserăm public. Dacă la nivel naţional pesediştii au făcut scrutin la care au participat majoritatea din ei, pentru a-şi alege preşedintele, de ce la nivelul Organizaţiei Judeţene Vâlcea nu s-a respectat acelaşi lucru? …şi chiar dacă rămăsese un singur candidat, nu s-a trecut la vot mai ales că în sală se găseau peste 600 de membrii ai organizaţiei.

 

PSD 7 august 2015

Acest lucru ne face să credem că în PSD umblă două unităţi de măsură: – la nivel central, sunt bărbaţi politici adevăraţi care-şi asumă conducerea acestei formaţiuni politice cerând investitura colegilor de partid, pe când la nivelul unor judeţe, cu trimitere directă la Vâlcea, avem de-a face cu nişte indivizi care se poziţionează în spatele unor delegaţi de la centru, încercând din toate puterile să ocolească votul direct al colegilor săi.
Indiferent care va fi soarta juridică a lui Liviu Dragnea, după 11 octombrie 2015, el a fost validat ca Preşedinte al PSD, prin votul tuturor organizaţiilor de partid din judeţe, pe când la Vâlcea, Constantin Rădulescu si echipa sa vor rămâne veşnic cu o anatemă şi anume, că sunt rezultatul unor discuţii purtate într-o bucătărie de restaurant.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.