47 total views

Campionatul Naţional de Viteză în Coasta Dunlop, Etapa a VI-a, 19-20 septembrie 2015, s-a încheiat. Aproximativ 7000 de spectatori au fost prezenți, duminică, pe traseul de la Lerești- Voina, la Trofeul Câmpulung Muscel 2015, organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul primăriilor Câmpulung și Lerești.

arges

Etapa a VI-a în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop s-a dovedit a fi un adevărat regal automobilistic. Numeroșii și entuziaștii spectatori au fost răsplătiți din plin de spectacolul realizat de piloți. Două defecțiuni tehnice au făcut ca doi dintre favoriții la titlu să nu reușească să ia puncte la Câmpulung. Ovidiu Zaberca a ieșit în decor în ziua antrenamentelor, fiind nevoie trasportarea sa la Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru investigații. Duminică, în ziua concursului, în prima manșă, Cornel Gărdean a fost forțat și el să renunțe la competiție, incidentul rutier nefiind însă unul cu urmări asupra pilotului. Premierea la general, organizată pe traseu, a fost oficializată de către ministru Energiei, Andrei Gerea, și el tot argeșean.

1

Lucian Răduț a câștigat Trofeul Câmpulung Muscel 2015, la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VIII. El a câștigat ambele manșe de concurs cu un timp comulat de 2:57.689. Pe locul doi s-a clasat Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), la un ecart de aproape două secunde și jumătate față de campion. Pe podium a mai urcat Andrei Dumitrescu la comenzile unui monopost Tatuss, care i-a întrecut pe Costi Stratnic (BMW 135d), Șerban Andrei (Skoda Fabia) și Dan Prepeliță (Audi RS4).

4

În Piața Primăriei municipiului Câmpulung a avut loc festivitatea de premiere extinsă, trofeele fiind înmânate de către prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, primarul interimar al municipiului, Liviu Țâroiu, viceprimarul Bogdan David, deputatul Gheorghe Marin, autoritățile locale din Lerești și de către partenerii evenimentului.
Organizatorii Trofeului Câmpulung 2015, eveniment susţinut şi promovat de către Consiliul Judeţean Argeş, mulțumeste publicului prezent la cursă, piloților pentru spectacolul făcut, partenerilor care s-au implicat în realizarea evenimentului și tuturor partenerilor media.

Informaţiile v-au fost oferite cu ajutorul publicaţiei argeşene proarges.ro

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.