35 total views

Nu aduce anul, ce aduce liberalu!

O nouă extraordinară a avut loc, ieri 6 ianuarie a.c., la Consiliu Judeţean Vâlcea, de unde mai toţi au plecat nedumeriţi. Aceasta a fost convocată, de urgenţă, datorită prefectului care “şi-a permis”, luni 5 ianuarie, ora 10.00, să atace în contencios administrativ şedinţa extraordinară ilegală din data de 19 decembrie 2014, pe motiv că aleşii s-au votat singuri şi din punct de vedere legal, a fost ilegal.

poza 1 – Persu deschide şedinţa, Păsat şi Bulacu pe scaunul de consilier judeţean

Şi uite aşa, judeţul rămând fără preşedinte şi vicepreşedinte interimar, care erau din arcul PNL, s-a decis că e nevoie urgentă de o şedinţă extraordinară în care să se voteze încă odată pentru funcţiile suspendate din cauza atacării în contencios administrativ, şedinţa în care aceştia s-au ales. Curios este că şi în şedinţa din 19 decembrie, dar şi în şedinţa de ieri, aceştia s-au ales fără arcul de consilieri PSD (bazându-se doar pe independenţii care le asigură la ora actuală majoritatea), aceştia plecând de la ambele şedinţe, susţinând că ambele au fost ilegale.

poza 2 – pesediştii au plecat din şedinţă, liberalii…GÂNDESC!

Deşi avem 32 de consilieri, ei nu sunt o echipă, nu au fost şi nici nu vor fi în mandatul 2012 – 2016. Aceştia, sunt cei mai răi consilieri judeţeni pe care i-a avut Vâlcea vreodată. De când a murit fostul preşedinte, Ion Cîlea, consilierii judeţeni îşi pun beţe’n roate unii la alţii. Ieri, s-a repetat într-un oare care fel, şedinţa din 19 decembrie 2014, dar cu o mică modificare şi anume, arcul PNL de consilieri convocând şedinţa de această dată.

poza 3 – Bulacu ales să conducă şedinţa…ilegală

Din această cauză, arcul de consilieri PSD a hotărât să suspende şedinţa şi chiar să plece, susţinând că este încă o şedinţă ilegală. A şasea şedinţă de Consiliu, că extraordinară sau ordinară, nici nu mai are importanţă până la urmă de care este, aduce instabilitate judeţului şi lipsa de decizii care ar trebui luate pentru anumite instituţii din subordinea Consiliului Judeţean, care au într-adevăr probleme.

poza 4 – Păsat şi Bulacu şi-au reluat locurile mult dorite…

Se consideră că aceşti consilieri îşi bat joc de judeţ, deoarece nu doresc să ajungă la o înţelegere politică cine să fie în fruntea judeţului, până la noi alegeri. Şi uite aşa, în şedinţele de Consiliu se joacă alba-neagra cu interesele judeţului.

Aşteptăm cu mare interes următoarea şedinţă extraordinară!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.