1,333 total views

Locuitorii nemulţumiţi de serviciile Romprest contestă vehement taxa de salubrizare, dublă faţă de tarifele normale, pe care vrea să le-o impună municipalitatea

ACTIVITATEA ROMPREST !!!

2u

Primăria Râmnicu Vâlcea a decis luna trecută ca persoanele fizice şi juridice să fie penalizate dacă nu acceptă operatorul de salubrizare agreat. Astfel, pe site-ul primăriei a fost prezentat proiectul privind “Instituirea taxei speciale de salubrizare în cazul prestaţiilor de care beneficiază utilizatorii fără contract din muncipiul Râmnicu Vâlcea şi aprobarea «Regulamentului privind stabilirea şi aplicarea taxei speciale de salubrizare»”. Practic, municipalitatea impune tarife duble faţă de cele stabilite prin regulamentul aprobat de Consiliul Local (9,5 lei/persoană/lună, respectiv 400,78 lei/tonă) persoanelor fizice şi juridice care refuză să încheie contracte cu Romprest şi preferă să colaboreze în continuare cu Urban SA. Executivul local invocă prevederile Legii 101/206, care acordă competenţe exclusive autorităţilor locale privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciilor de salubritate. Primăria invocă şi faptul că asocierea căreia i-a fost delegat serviciul – Romprest Energy SRL (lider de asociere) şi Compania Romprest Service SA – i-a solicitat în scris instituirea acestei taxe, recunoscând că “o mare parte din utilizatorii serviciului de salubrizare de pe raza municipiului au refuzat şi refuză în continuare încheierea Contractelor de prestării servicii cu actualul operator”.

Angajaţii operatorului desemnaţi, acuzaţi de comportament agresiv şi arogant

Am constatat, în urma dialogului cu unii dintre râmnicenii care nu au încheiat contracte cu operatorul desemnat, că toţi sunt de acord să plătească taxa separat primăriei, dar la un nivel rezonabil, nu la un cuantum dublu, considerându-se discriminaţi nejustificat, ba chiar abuziv. De asemenea, ei acuză modul agresiv de comportament al reprezentanţilor Romprest. “Nu am încheiat contract pentru faptul că angajaţii operatorului au fost agresivi şi m-au ameninţat, au fost de o impertinenţă iesită din comun pentru postura în care sunt, respectiv angajaţii unui furnizor de utilităţi. Nu am încheiat şi nu voi încheia un contract cu un operator care îmi prestează asemenea servicii. Nu vreau să am nicio relaţie cu acest operator. În consecinţă, optez pentru plata taxei de salubritate la Primăria Râmnicu Vâlcea. Dar nu sunt de acord sa plătesc o valoare dublă faţă de valoarea serviciilor în sine. Dacă a fost aprobat un tarif, care este unicul tarif valabil şi legal pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea, atunci accept să achit acest tarif, care este acelaşi pentru toţi utilizatorii. În cazul în care primăria consideră că are şi cheltuieli administrative, ocazionate de încasarea şi decontarea către operator a sumelor achitate de mine pentru serviciile de care beneficiez. accept să achit şi un comision, dar să fie de o valoare rezonabilă. Ceea ce ni se propune acum este dublu faţă de valoarea serviciului prestat!”, susţine Gheorghe Bunescu.

AŞA RIDICĂ ROMPREST GUNOIOUL!!!

3u

S-a transformat Poliţia Locală în agent de contractare pentru Romprest?

Un alt râmnicean, acuză implicarea de către primărie a Poliţiei Locale în “convingerea” beneficiarilor să încheie contract cu Romprest. “Nu am încheiat contract pentru că nu mi-a prestat operatorul serviciul. Nu eram acasa când a venit să colecteze, dar pubela era la poarta casei. Am înţeles de la alţi utilizatori că un angajat al operatorului a întrebat dacă avem încheiat contract cu Romprest, iar la răspunsul celor de faţă că nu avem încă încheiat contract, echipajul a părăsit zona fără să ridice deşeurile şi fără să presteze serviciul. În acest caz, în care serviciul nu s-a prestat, eu de ce datorez taxa de salubritate? Menţionez că nu doresc să închei contract cu Romprest pentru că atitudinea pe care o are acest operator faţă de noi, utilizatorii, este una de neacceptat. Ne-a ameninţat, personalul cu care am intrat în contact a fost agresiv, au ameninţat că o să vină poliţia să ne amendeze… Poliţia lucrează pentru ei sau pentru noi? Poliţia Locală s-a transformat în agent de contractare pentru Romprest? Dacă se vor presta serviciile, adică operatorul va colecta deşeurile la fel ca la ceilalţi utilizatori din zonă, doresc să achit taxa de salubritate la primărie, dar la nivelul la care este aprobată pentru toţi utilizatorii. Pentru că nu face pentru mine ceva în plus faţă de vecinii mei, prin urmare corect este să achit acelaşi tarif”, explică şi Valentin Popescu.
Există şi râmniceni care au încheiat, iniţial, contract cu Romprest, însă l-au reziliat nemulţumiţi de serviciile prestate de operatorul desemnat. “Am avut contract încheiat cu Romprest, dar l-am reziliat din cauză că atitudinea angajaţilor acestui operator este una total nepotrivită. Nu vreau să mai am nimic de-a face cu această firmă. Prefer să plătesc taxa de salubritate la primărie. Dar nu sunt se acord să achit dublu faţă de ceilalţi utilizatori în condiţiile în care se prestează acelaşi serviciu. Voi achita tariful aprobat, în vigoare”, arată şi Maria Dobre.

Întrebări la care municipalitatea are obligaţia să răspundă exact

Deşi executivul local şi-a motivat iniţiativa prin prevederi legale care îi acordă libertatea de a alege dacă se impune înfiinţarea unei taxe speciale pentru cei care nu încheie contracte cu operatorul de salubritate desemnat, rămân totuşi răspunsuri de dat de către administraţie la câteva întrebări pertinente şi legitime.
În primul rând, primăria trebuie să explice amănunţit în ce bază şi pe ce criterii s-a stabilit cuantumul taxei de salubritate. Apoi, având în vedere că tariful aprobat este de 4,75 lei, iar taxa de salubritate, pentru exact acelaşi serviciu, este de 9,5 lei, la persoanele fizice, trebuie arătat cum s-a ajuns la această valoare a taxei. Primăria trebuie să evidenţieze ce cheltuieli suplimentare are cu această încasare a taxei de la utilizatori şi decontarea ei către operator. Se va angaja personal nou pentru aceasta activitate? Se vor deconta ore suplimentare personalului existent care va prelua această activitate?
Dacă taxa de salubritate va fi mai mare decât tariful decontat către operator diferenţa se constituie venit la bugetul local? Daca da, ce fel de venit?
În cazul asociaţiilor de locatari/proprietari, cine trebuie să achite taxa de salubritate? Asociaţia sau fiecare locatar în parte?
În cazul în care asociaţia din care fac parte nu achită către operator şi se trece pe varianta de plată a serviciului (prin taxa de salubritate) şi locuitorii trebuie să achite taxa, dar aceştia fac dovada că au achitat deja acest serviciu prin plata întreţinerii către asociaţia din care fac parte, ce se întamplă în această situaţie?

Distribuie

4 comentarii

  1. Romprest e o firma impusa de mafia PSD de la nivel national iar Matei, cel mai penibil primar pe care l-a avut Ramnicul vreodata, a ascultat cu obedienta maxima ordinele superiorilor din vechea garda securist-comunista! Da-i dracu de ramniceni, ca asa merita, si-o fi zis! El crede ca daca sta interimar, scapa de vizorul DNA… De Martisor, va avea o bucurie! 😉

  2. Cand il ancheteaza pe Bebita Tabirca pentru hotie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.