131 total views

Comuna Lungeşti din judeţul Vâlcea are, începând cu 2012 un primar liberal care se află la primul mandat, cu o deschidere către proiectele pe fonduri europene de invidiat.

Tiberiu Costea, căci despre el este vorba, este un primar tânăr şi chiar dacă are experienţă doar în domeniul horticulturii, asta nu l-a împiedicat să fie foarte activ în accesarea fondurilor europene, dar şi în gestionarea foarte bună a administraţiei locale pe care o păstoreşte. Din contră, deşi are în derulare mai multe proiecte, pe care le vom prezenta în alte ediţii, edilul din Lungeşti demonstrează că nu doar experienţa în domeniul administraţiei îşi spune cuvântul, ci munca în echipă, fiind susţinut în totalitate de executivul local, şi dorinţa de a face ceva pentru comuna în care eşti primar. În cei doi ani şi jumătate de mandat, edilul se poate lăuda cu foarte multe realizări. În acest articol aducem în atenţia cititorilor unul dintre proiectele accesate care ne-a atras atenţia în mod special, ţinând cont că este singurul primar din judeţ care are acest proiect la ora actuală şi anume, achiziţionarea unui vehicul special pentru situaţii de urgenţă – stingere incendii şi prevenire inundaţii, UTV Fire 4×4.

“Am semnat cererea de finanţare pentru un proiect în vederea achiziţionării unui utilaj pentru situaţii de urgenţă – UTV Fire. Acest vehicul special mi-a atras atenţia deoarece m-a impresionat foarte mult din punct de vedere tehnic, câte poate să facă. Am considerat că ne va fi foarte util în comună şi în două săptămâni am făcut proiectul. Respectivul utilaj poate fi folosit pentru transportul răniţilor din locuri greu accesibile; pentru împrăştierea de material antiderapant pe pantele din comuna Lungeşti; dezăpezirea pe drumuri înguste greu accesibile; pentru erbicidarea terenurilor de sport şi a spaţiilor verzi existente la şcoli şi celelalte instituţii publice; stropirea pomilor şi stropirea împotriva dăunătorilor respectiv, ţânţari sau alte insecte; stingerea incendiilor cu pistol de presiune sau eventual cu spumă. Deci, este un utilaj mobil pentru intervenții rapide, echipat standard pentru stingerea incendiilor şi dragare în caz de inundații, fiind construit după normele și standardele europene. Sunt convins că, în cazul în care s-ar întâmpla inundaţii sau incendii, îl vom putea folosi cu succes în zonele împădurite și greu accesibile pentru stingerea incendiilor de pădure și nu numai. Alimentarea utilajului cu apă se poate face din lacuri sau fântâni. Consider că poate fi necesar oricărei localități, cu utilitate pentru toate cele enumerate şi încurajez pe oricine, pentru a-şi face o astfel de achiziţie pe plan local, mai ales că poate fi achiziţionat 100% cu fonduri europene”, susţine edilul comunei Lungeşti, Tiberiu Costea.

Din cauza duratei de timp pentru dotare a utilajului cu opţiunile solicitate, abia în aprilie, comuna Lungesti ar trebui să intre în posesia utilajului. Proiectul este 100 % pe fonduri europene, iar achiziţia utilajului are un cost de 25.000 de euro.

 

Distribuie

Un comentariu

  1. Asa Primar mai rar.Il votez si il vor vota multe pers…merita sa conduca Comuna noastra!Felicitari Dl Primar si succes la alegeri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.