Loading

…zilele următoare. Prim-ministru Ciucă salută decizia partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, anunțată de către secretarul Pentagonului, Lloyd Austin, referitor la întărirea Flancului Estic al UE și NATO în fața acțiunilor Rusiei și Belarusului la frontiera cu Ucraina.

Așa cum ne-am obișnuit, partenerul strategic a ales și de această dată să ne stea alături umăr la umăr pentru reîntărirea și descurajarea oricărei amenințări într-o postură de apărare consolidată pe flancul estic al NATO în țara noastră. În urma ordinului președintelui Statelor Unite, Joe Biden, în perioada imediat următoare vor sosi în România 1000 de militari ai Regimentului al 2-lea Cavalerie la US Army, staționați în Germania. Repoziționarea în România a Escadronului Stryker se alătură contingentului de 900 de militari americani aflați deja pe teritoriul României, al căror rol este strict să descurajeze orice agresiune și să întărească capacitățile defensive ale Armatei Române. Desfășurarea efectivelor americane în România subliniază încă o dată soliditatea Parteneriatului Strategic România-SUA și interesul crescut de prevenire a oricărei escaladări militare în regiunea noastră. Sperăm, în același timp, ca aceste demersuri de descurajare să creeze un spațiu important dialogului diplomatic lansat de către SUA, NATO, OSCE pentru a detensiona și dezescalada situația din estul Ucrainei.

„Circa 2.000 de militari americani vor fi desfasurati din SUA in Polonia si Germania, iar din Germania vor fi repozitionati in Romania circa 1.000 de militari din cadrul batalionului de infanterie ”Stryker”. Conform oficialilor citati, aceste desfasurari vor fi efectuate ”in zilele urmatoare” si Pentagonul va comnunica acest lucru oficial in cursul zilei de miercuri. Aceste trupe vor opera pe baza bilaterala in tarile unde sunt trimise, intrucat NATO nu a activat inca forta de raspuns multinational”, titrează aktual24.ro

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.