De astăzi consilierii locali se pot gândi la desemnarea unui primar interimar, care să-l înlocuiască pe Emilian Frâncu la conducerea Primăriei.
Ieri, 9 mai, prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, a emis, ordinul de suspendare din funcţie a lui Emilian Frâncu. Consilierii locali vor trebui să aleagă un primar interimar pentru perioada în care Emilian Frâncu va fi menţinut în arest preventiv. “Probabil că la următoarea sedinţă a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, consilierii locali vor desemna primarul interimar” , a declarat prefectul Mircea Nadolu.
Emilian Frâncu a fost reţinut de procurorii DNA pe 26 aprilie sub acuzaţia de luare de mită. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au instituit măsura arestului provizoriu pentru primarul din Râmnicu Vâlcea, măsură menţinută şi de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Atribuţiile de primar sunt exercitate în acest moment de viceprimarul Ion Matei.