32 total views

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea a particitat, săptămâna trecută, la Tulcea la consfătuirea naţională în cadrul căreia s-a discutat procesul de regionalizare-descentralizare. În cadrul întâlnirii au fost analizate şi dezbătute soluţiile posibile cu privire la alocarea competenţelor teritoriale pe trei paliere: local, judeţean şi regional. „Eu am insistat ca procesul deosebit de complex al viitoarei organizări administrativ-teritoriale să ţină seama de faptul că regionalizarea nu este un experiment, ci o acţiune de durată, pentru multe zeci de ani şi, prin urmare, obiectivul primordial ce trebuie avut în vedere să fie îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi dezvoltarea echilibrată a ţării. Văd regionalizarea ca pe o şansă de a aduce mult mai aproape de comunităţi şi decizia, şi banii. Din punct de vedere al organizării teritoriale, va fi normal ca fiecare regiune să aibă o capitală administrativă, în schimb mi se pare firesc ca şi în celelalte capitale de judeţe să funcţioneze unele structuri regionale”, a declarat Cîlea. Tot acesta spune că spre deosebire de judeţul Dolj, suprafaţa judeţului Vâlcea este ocupată de păduri în proporţie de 47%. „În aceste condiţii mi se pare logic ca organismul regional de coordonare a silviculturii să funcţioneze în capitala judeţului Vâlcea”, a precizat preşedintele CJ Vâlcea. Ion Cîlea speră ca regionalizarea şi descentralizarea să fie un proces de succes şi să se finalizeze în acest an constituirea regiunilor şi a structurilor de conducere, urmând ca în 2014 sau cel mai târziu, în 2015, să se consolideze cadrul organizatoric şi funcţional pentru fiecare instituţie regională care va fi înfiinţată.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.