Despre un Derutat, ce tocmai s-a făcut de c…t, umblă vorba prin sat, că el și aliata lui stau cam capră la Cel Dintâi. Ce, nu vă vine să credeți? Păi, ba să credeți! Ce ne spune nea Ion care stă după un pom, soarele’n cap să nu-l arză atunci când ceva are să vază?
Nea Ion, întelepțul satului, a văzut cum un chel mic și grăsunel de nici sacoul nu stă închis pe el, lângă o duduie foarte slabă, se înfățisează în fața lui precum șeful tribului. Cică îi dă binețe, dar pe față afișează o tristețe ce se vede tocmai din comuna lui Ion, cel care stă după un pom, că el nu e de-al locului, dar are treabă prin aproiere și vrea să vază cine trece să știe și el la cine să apeleze. Dar chelul cel mic nu zăbovi prea mult și o tuli la ăl de veni, că timpul îi e foarte prețios și trebuie să ducă mesajul cât mai urgent la Cel Dintâi pe care cu greu prididește al mulțumi.
Nimeri la cel ce vru și îi spuse cu grai bâlbâit că e bine să stea liniștit să-și vază de ale lui că stă bine pe fotoliul lui și să nu-l mai supere pe cel Sfânt că știe că a greșit, dar să-i dee pace că n-are ce-i face. Apăi și dacă nu respecți cele transmise, Cel Dintâi se supără și fără să stea pe gânduri te ia și la injurături. Nu vă spusei, dar cel Sfânt făcu plecăciuni și pe la împărăția județeană și guvernamentală, dar fu dat puțin mai mult p’afară. Numai cel chel și mititel militează pentru el și se duse cale lungă să vorbească cu cel de vrea să mi-l arunce pe cel Sfânt într-un pustiu fără scăpare. Între timp, Cel Dintâi n-are odihnă până cel chel și cea slabă nu aduc o vorbă clară să știe ce transmite la Împărăție. Drumu-i lung, beleaua-i mare și nici Derutatul n-are tihnă până nu duce mesajul clar, la cel ce l-a tot lăudat și l-a uns pe cap, că totu-i aranjat și cel ce stă bine în fotoliul lui nu-l va mai deranja pe cel Sfânt care a tot cerșit îndurare de la ăl mai mare.
Nea Ion, stă tot după pom și se uită cu mirare, acum la plecare, ce față mare are Derutatul ce s-a înfățișat în fața lui ca un șef al tribului. Amu, nea Ioane, nu te supăra! Dar, îi grabă mare și dacă se văzu cu sacii în căruță, își luă a sa mândruță și de fericire nu mai nimerea cum să iasă mai repede cu ea și să ducă vestea. Și se uită nea Ion și e plin de tristețe că nu mai primește binețe de la ăl ce la’nceput se făcu că îl plăcu și cu glas de mielușel se prefăcu că-l interesează de el.
Dacă aveți impresia că cele relatate au legătura cu realitatea, aveți dreptate 🙂