Sâmbătă, 23 martie, la Romexpo Bucureşti va avea loc Convenţia Naţională a Partidului Democrat Liberal, prilej cu care „portocalii” îşi vor alege un nou preşedinte şi o nouă conducere. Printre cei aproximativ 5000 de delegaţi din toată ţara vor fi şi pedeliştii vâlceni, împărţiţi în două tabere clare. Dacă pentruRead More →

Senatorul Laurenţiu Coca, unul dintre parlamentarii activi din Vâlcea, a susţinut o nouă declaraţie politică, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei. „În fiecare an, pe 22 martie, se celebrează Ziua Mondială a Apei. Consider că este cazul şi momentul potrivit ca şi noi, parlamentarii statului român împreună cu toţi cetăţeniiRead More →

• deputatul Vasile Bleotu este decis să îşi respecte promisiunile făcute în campania electorală parlamentară Deputatul PSD, Vasile Bleotu, este decis ca în mandatul de parlamentar pe care l-a câştigat în urma alegerilor din decembrie să îşi îndeplinească promisiunile făcute oamenilor din Colegiul Uninominal Drăgăşani. Drăgăşeneanul, ajuns la cel de-alRead More →