1,421 total views

Deşi cardurile de sănătate au intrat în uz, de câteva luni de zile, o parte dintre  beneficiari au refuzat ridicarea lor de la casele de sănătate fie din motive religioase, fie din motive de conştiinţă, orice ar însemna acest lucru. În judeţul Vâlcea doar 306 persoane au refuzat cardul de sănătate pe motive de conştiinţă. Directorul CAS Vâlcea, Alin Voiculeţ, a declarat că respectivii nu au oferit nicio explicaţie:

carduri

,,Nu ştim de ce, legea permite refuzarea cardului pe ,,motive de conştiinţă”, dar nu am primit o explicaţie în acest sens. Omul se gândeşte noaptea, face o analiză şi dimineaţa refuză cardul pentru că aşa i s-a părut ce-l mai bine. Din fericire la Vâlcea numărul acestor persoane este redus, doar 306 de asiguraţi au refuzat cardul. La această dată 247.189 de vâlceni asiguraţi au intrat în posesia cardurilor. Avem 785 de carduri rămase la sediul CAS Vâlcea din varii motive – persoane negăsite acasă de angajaţii oficiului poştal, plecaţi în străinătate, etc. Avem în schimb foarte multe carduri  pierdute, furate, deterioarate, iar cu schimbare de date personale prin căsătorie sau divorţ – 2.337. Persoanele care nu au intrat deocamdată în posesia cardurilor trebuie să aibă răbdare, le vor primi. Cardurile sunt în curs de tipărire, procedura este îngreunată din cauza numărului mare de tineri care intră în sistemul de asigurări după împlinirea vârstei de 18 ani”.

Reprezentanţii CNAS susţin că de anul viitor persoanele care nu deţin un card electronic nu vor beneficia de niciun fel de asistenţă medicală gratuită, cu excepţia situaţiilor de urgenţă.

 

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.