200 total views

Astăzi, 30 august, începând cu orele 10.00, se va desfăşura evenimentul de marcă al comunei Bascov şi anume, “Ziua comunei Bascov”. Cu această ocazie, localnicii se vor bucura nu doar de o sărbătoare ce are ca scop distracţia prin cânt, joc şi voie bună, ci şi de a descoperi ceea ce primarul comunei, Gheorghe Stancu, a mai făcut de la ultima ediţie. În acest fel, Consiliul Local alături de edilul Bascovului, vor inaugura şi anumite investitii finalizate, prezentându-le tuturor celor prezenţi.

30 august Bascov copy

Evenimentul este organizat de Consiliul Local Bascov, Primăria Bascov şi Casa de Cultură „Adriana Trandafir”. Programul evenimentelor va debuta la Hanul Valea Ursului, la ora 10.00, prima manifestare fiind Cupa Bascovului la şah, aflată la cea de-a IX-a ediţie.
Tot acolo, între orele 11.00 şi 12.00, se va desfăşura meciul de fotbal între CS Unirea Bascov şi FC Argeş Old Boys, comentat live de Cristian Ţopescu.
La ora 12.15, la Şcoala Valea Ursului va avea loc inaugurarea investiţiei publice „Reabilitare şi modernizare şcoala cu clasele I – VIII”.
Spectacolul artistic se va defăşura, ca în fiecare an, pe Izlazul Aninoasa, în satul Brăileşti. Programul de muzică populară va fi asigurat de solişti consacraţi ai genului, printre care Mariana Stan, Ana Maria Tăbîrcă, Andrada Cîrciumaru, Ana Maria Trandafir, Andreea Ilinca, Rodica Voicu şi mulţi alţii. Pe scenă vor mai urca Ansamblul Chindia din Târgovişte, Corul Veteranilor „Mihai Viteazul“, Căluşarii din Stolnici şi, bineînţeles, Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului“ al Casei de Cultură „Adriana Trandafir”.
La ora 16.00 va începe festivitatea oficială de premiere a Cetăţenilor de onoare ai comunei prezentarea invitaţilor. De la ora 18.00 vor urca pe scenă artiştii de petrecere: Carmen Şerban, Daniela Condurache, Graţian Bădescu şi de Rapsozii Bascovului. Invitata specială a serii va fi Anda Adam, care va canta începând cu ora 20.40. La finalul evenimentului va avea loc obişnuita tombolă cu premii atractive: premiul trei – trei fiare de călcat, premiul doi – trei maşini de tocat, premiul întîi – două aspiratoare, iar premiul special – un televizor. Evenimentul va fi încheiat cu un frumos foc de artificii.
Bascov este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Argeș, Muntenia, România. Este situat în partea centrală a județului în lunca Argeșului.

informatiile v-au fost oferite cu ajutorul publicaţiilor din Argeş

jurnaldearges.roargesenii.rouniversulargesan.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.