35 total views

Vineri, 29 ianuarie, Consiliul Local al oraşului Bălceşti se va reuni în şedinţă ordinară, unde se vor vota sau nu punctele de pe ordinea de zi. Unul din puncte vizează problema Căminului de Bătrâni, mai exact, desfiinţarea acestuia. După desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Bălceşti, în 2011 de Guvernul Boc, acum în 2016, Căminul de Bătrâni urmează a fi desfiinţat.

camin batrani

‘’Din lipsă de finanţare, urmează să închidem Căminul de Bătrâni Bălceşti, fiindcă totul se rezumă la bani. Bugetul de anul acesta este de 10 ori mai mic decât în 2015, când a fost de 34 miliarde, iar acum este 3.7 miliarde. Capacitatea centrului este de 65 de persoane, iar la ora actuală avem 62 de persoane vârstnice. Dintre acestea, trei maxim cinci aparţin locului, adică din oraşul Bălceşti, diferenţa fiind ocupată de persoane din toată ţara, motiv pentru care de trei luni, noi nu am mai internat pe nimeni. Cheltuielile pentru o lună sunt de 1.5 miliarde lei. Avem alocaţi din bugetul local 3 miliarde de lei care ne asigură luna ianuarie şi februarie. Luna februarie va fi lună decizională, pentru că bani nu mai avem, iar hrana trebuie asigurată şi salariaţii, plătiţi. Am avut o discuţie şi cu preşedintele Consiliului Judeţean. Încercăm să găsim o variantă, să nu îl închidem. A spus că ori imi dă bani, ori îl dau de DGASPC, ori de Lădeşti…. vom vedea. Astăzi i-am făcut un memoriu şi deputatului Constantin Rădulescu şi mi-a promis că de luni se va duce cu el pe la ministere şi că vom găsi o soluţie’’ ne-a declarat primarul oraşului Bălceşti, Curelaru Ion.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.