71 total views

„Am plăcerea de a vă informa că, în urma analizei atente a motivelor invocate de Organismul Intermediar Sud – Vest Oltenia în favoarea supracontractării proiectului „Reabilitarea şi modernizarea DJ 677, Mădulari – Şuşani – limita judeţului Olt, km 0,000 – 23,850, judeţul Vâlcea”, al cărui beneficiar este Unitatea administrativ-teritorială Judeţul Vâlcea, am luat decizia contractării sale luând în calcul economiile ce au reieşit atât din implementarea contractelor de finanţare realizate, cât şi din corecţiile financiare aplicate până în prezent”.
Fraza de mai sus deschide adresa pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a primit-o din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sub semnătura viceprim-ministrului Liviu Dragnea.
Prin aceeaşi adresă se mai aduce la cunoştinţă că MDRAP a fost de acord cu trecerea proiectului în etapa de analiză a conformităţii, urmând ca Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional să informeze ADR Sud-Vest Oltenia despre decizia luată şi să-i aprobe demararea etapelor de contractare.
„Este cea mai frumoasă veste pe care am primit-o de la începutul anului şi până astăzi – a declarat Ion Cîlea. Pentru scurtarea duratei procedurilor, am dispus să fie analizate operativ ofertele depuse la acest proiect şi să se întocmească documentaţia necesară în scopul intabulării şi înscrierii în cartea funciară a drumului judeţean dintre Mădulari şi graniţa judeţului Olt. Din păcate, niciunul dintre cei patru operatori economici care au depus oferte pentru executarea lucrărilor de cadastru nu s-a încadrat în valoarea estimată, aşa încât va trebui să lansăm o nouă invitaţie de participare la această achiziţie”.
Compartimentul de relaţii cu mass media

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.