Loading

În urma întâlnirii primarului Gheorghe Gîngu și echipa companiei Distrigaz Sud Rețele, aflăm că procesul de racordare a locuințelor la sistemul de distribuție a gazelor naturale se află în plină desfășurare. Edilul, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, prezintă pașii ce trebuie urmați pentru obținerea racordării la rețeaua de gaze naturale:

Etapele procesului de racordare

1. Verificați dacă imobilul dumneavoastră se află în lungul rețelei de distribuție existente.
• Într-o primă etapă, se vor monta cutiile de distribuție și se vor realiza racordurile pentru gospodăriile situate în apropierea tronsoanelor de rețea deja funcționale.

2. Montarea cutiilor de distribuție se realizează aleatoriu, în funcție de avizarea cărților tehnice transmise de executant către Distrigaz.
• Vă rugăm să nu vă îngrijorați în cazul în care cutia dumneavoastră nu a fost încă montată – procesul se desfășoară treptat, pe măsura predării documentațiilor tehnice.

3. Pregătiți documentele necesare pentru racordare, conform listei anexată acestui comunicat

4. Descărcați și completați „Cererea de racordare” disponibilă la următorul link:  https://www.distrigazsud-retele.ro/clienti/utile-clienti/formulare/

Completați cu atenție câmpurile marcate cu verde

În cazul în care întâmpinați dificultăți, vă puteți adresa domnului viceprimar, Căpățînă Silviu – 0744 509 151, care vă va sprijini în completarea cererii.

5. Depuneți cererea împreună cu documentele anexate, fie:
• fizic, la sediul Distrigaz Sud Rețele,
• sau online, la adresa de e-mail indicată în partea superioară a formularului de cerere.

6. Plata tarifului de analiză se poate realiza online, utilizând Codul QR pus la dispoziție în imaginea atașată (vezi foto jos), pentru o plată rapidă și simplificată.

Cererea de racordare poate fi completată și transmisă online. Reamintim că instituția principală responsabilă de procesul de cuplare este Distrigaz Sud Rețele, iar Primăria Bujoreni continuă demersurile de colaborare pentru grăbirea lucrărilor și sprijinirea cetățenilor.
Primăria Comunei Bujoreni vă asigură de întreaga disponibilitate și sprijin pentru finalizarea acestui proiect important, care va aduce gazul natural în gospodăriile dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil.
Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!

Mai multe detalii – AICI 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.