Loading

Serviciile specializate de pază pentru meciurile disputate de echipa de handbal feminin seniori, din cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, au fost atribuite prin contract, începând cu 1 septembrie 2021, către Securitas Services România SRL. Valoarea contractului este de 20.304 lei fără TVA.

Societatea de pază aleasă este parte a grupului suedez Securitas AB, companie aflată în topul mondial în domeniul serviciilor de securitate. Mai mult, Securitas Services România a cumpărat, în urmă cu ceva ani, Cobra Security care a aparținut grupului UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Presa națională susține că doi români și un spaniol conduc piața de securitate din România, în prezent, în vârful industriei autohtone de securitate fiind trei multinaționale, clădite pe foste companii locale, în care românii nu mai dețin nicio acțiune – G4S, Rosegur și Securitas Services România. Împreună, aceste companii păzesc practic cea mai mare parte a patrimoniului privat al României și au o cifră de afaceri impresionantă. Cel mai important client al Securitas este Petrom, unde are alocați peste 700 de agenți.

Revenind la principala informație care stă la baza celor mai sus enunțate, Securitas Services România SRL își are sediul central în București, a fost înființată în anul 2001, cifra de afaceri în 2020 a fost de 109.000.000 lei, a avut un profit de 2.800.000 lei și un număr de 2400 de angajați. Societatea este condusă de Dragoș Mărăcine care este country president, Securitas România. Cele mai importante momente din instoria Securitas în cei 14 ani de existență în România au fost în 2007 când Securitas AB achiziționează 55% din acțiunile CPI Security Group, în 2009 când Securitas AB devine unic acționar al Securitas Services România, iar în 2010 Securitas România devide acționar unic al companiei Cobra Security – parte a grupului UTI care în prezent are un contract în desfășurare cu Primăria Râmnicu Vâlcea (despre el altă dată)…

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.