36 total views

Din tabloul PIB-ului pe trimestrul întâi, publicat de INS săptămâna trecută, mi-a atras atenţia cu deosebire evoluţia consumului. Pentru că valorile pozitive, ce privesc contribuţia consumului la creşterea economică, de peste 4 la sută, nu pot fi decât îmbucurătoare. Ani în şir, de la izbucnirea crizei, aceste valori au fost ori cu semnul minus, ori cu creşteri în jur de 1 la sută. Creşterea consumului e un semn că lucrurile merg spre bine.

Ce nu merge bine? Formarea brută de capital fix. Cu alte cuvinte: investiţiile. Aici e punctul nevralgic.

Dar e bine că sporeşte consumul? Să judecăm. Cel mai la îndemână indicator al bunăstării este coşniţa. Pentru că partea cea mai mare din veniturile populaţiei se duce pe mâncare. Urmată de facturile la lumină, căldură şi apă caldă. Toate având un numitor comun: banii. Orice strategie de înfăptuire a bunăstării nu poate să pornească decât de la bani. De la veniturile populaţiei. Şi de la profiturile companiilor, indiferent de starea capitalului, de stat, mixt sau privat. Nu pot fi însă excluse resursele de finanţare externă: investiţii de capital, credite de la forurile financiare internaţionale. Şi nici creditele de la bănci. Mai mult consum înseamnă mai mulţi bani cheltuiţi.

Bunăstarea e costisitoare. Nu doar bunăstarea extremă, ghiftuirea ori căderea în mrejele viciului, când oamenii plătesc şi răul pe care şi-l fac singuri consumând în exces, ci şi cea firească, echilibrată. Ar fi, poate, împotriva firii să considerăm că oamenii muncesc şi câştigă bani numai ca să-şi achite notele de consum. Pentru că nu trăim doar ca să consumăm. Mai degrabă consumăm ca să trăim. Iar ca să putem consuma sunt cerute două condiţii. Ambele esenţiale. Prima: venitul. Banii câştigaţi.  Desigur, bani sănătoşi, scoşi din muncă performantă, cu care să acoperim cererea de consum. A doua: piaţa mărfurilor. O ofertă îndestulătoare, desigur diversificată, care să corespundă cererii de consum.

Cum însă cele două condiţii nu sunt îndeplinite simultan, cercul consumului nu se închide. Dacă oferta pieţei este neîndestulătoare, mai mult, dacă este necorespunzătoare structural şi calitativ, cum de fapt este, cercul va întârzia să se închidă.

E drept că un uşor avânt economic, pe care îl regăsim în consum, indică o mai bună ofertă de bunuri şi servicii. Fapt ce se vede, fără îndoială, în ponderea mare a industriei în PIB. Şi în îmbunătăţirea balanţei comerţului cu străinătatea. Şi care, ca orice balanţă, are două talere. Pe unul cântărim exporturile. Pe celălalt,  importurile. E limpede că, în împrejurările actuale, fără creşterea cererii externe nu am avea de unde să adăugăm prea mult export ca să crească Produsul Intern Brut. Iar plusul de export net, din PIB, indică tocmai un plus de cerere externă.

Numai că un nivel mai ridicat al PIB-ului, împărţit la numărul de locuitori, ar presupune un grad mai înalt al dezvoltării… Dar mai mult PIB nu înseamnă neapărat condiţii de viaţă mai bune. Dacă producţia de bunuri şi servicii nu va fi orientată cu faţa la populaţie şi la piaţa de consum, plusul de valoarea adăugată nu ne va aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, o va împuţina şi pe cea existentă. Aici e însă problema: avem nevoie de un plus substanţial de investiţii.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.